Iuliu Winkler: Este necesară reinventarea spiritului Timișoarei și implicarea tinerilor pe dimensiunea diversității, a multiculturalității și a multilingvismului

Europarlamentarul Iuliu Winkler (UDMR/EPP), membru supleant în Comisia CULT a Parlamentului European, a declarat astăzi, la Timișoara, că este nevoie de o reinventare a spiritului orașului și de implicarea tinerilor pe dimensiunea diversităţii, a multiculturalităţii şi a multilingvismului.

Iuliu Winkler a făcut parte dintr-o delegaţie a Comisiei pentru educaţie şi cultură a Parlamentului European, condusă de Andrey Slabakov (CRE, Bulgaria), care a venit la Timișoara în perioada 3 – 5 aprilie, având mai multe întâlniri cu autorităţile locale şi cu organizatorii programului cultural Timişoara 2023. Din delegaţie au făcut parte: Andrey Slabakov, şeful delegaţiei (CRE, Bulgaria), Hannes Heide (S&D, Austria), Viola von Cramon-Taubadel (Verzi/ALE, Germania), care au fost însoţiţi de Victor Negrescu (S&D, România), Iuliu Winkler (PPE, România) şi Vlad-Marius Botos (Renew, România).

„Anul 2023 nu este doar anul CCE, ci trebuie să devină anul accesiunii noastre în Schengen. Este necesară reinventarea spiritului Timişoarei. Să le explicăm tinerilor de astăzi ce înseamnă, sufleteşte, acest spirit. De asemenea, este importantă implicarea tinerilor, mai ales în 2023, mai cu seamă, pe dimensiunea diversităţii, a multiculturalităţii şi a multilingvismului. Timişoara trebuie să trăiască în fiecare zi aceste realităţi (…). Totodată, este importantă implicarea minorităţilor etnice. Nu cred că trebuie să repetăm mereu că sunt trei teatre, român, maghiar şi german sub acelaşi acoperiş în Timişoara (în aceeaşi clădire a Palatului Culturii, n.r.), ci trebuie să facem mai mult pentru a implica mai mult acele comunităţi care au construit şi au creat valoare, au inovat şi au trăit împreună şi trăiesc astăzi împreună”, a explicat Iuliu Winkler în cadrul unei conferințe de presă.

Conducătorul delegaţiei PE, Andrey Slabakov, a subliniat că trebuie depuse eforturi astfel încât dimensiunea culturală a CCE 2023 să ajungă la fiecare locuitor al UE, nu doar la timişoreni. El a punctat şi beneficiile pe care le aduce unui oraş titlul de CCE.

„Titlul de Capitală Europeană a Culturii al unui oraş creează punţi între oamenii din Uniunea Europeană. Criza, pandemia şi războiul sunt temporare, dar arta este eternă şi sunt sigur că Timişoara va avea mare succes în anul de CCE. În Uniunea Europeană vorbim adeseori despre durabilitate şi este important ca la finalul anului 2023 iniţiativele pornite anul acesta să continue. Este important nu doar pentru Timişoara, ci şi pentru România, pentru Uniunea Europeană şi din acest motiv este necesar să facem astfel încât cultura să ajungă la fiecare locuitor, nu doar al Timişoarei şi nu doar al României”, a afirmat Andrey Slabakov.

Delegaţia de europarlamentari a participat la întâlniri cu ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, primarul Dominic Fritz, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, şi cu echipa Proiectului Cultural Naţional Timişoara 2023, dar şi cu operatorii culturali locali şi cu refugiaţi ucraineni implicaţi în activităţi culturale.

Articol semnat de Ioana Pop  și publicat pe www.știriletransilvaniei.ro – https://stiriletransilvaniei.ro/2023/04/05/iuliu-winkler-este-necesara-reinventarea-spiritului-timisoarei-si-implicarea-tinerilor-pe-dimensiunea-diversitatii-a-multiculturalitatii-si-a-multilingvismului/