Deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE) a afirmat, luni, la Deva, într-o conferință de presă, că, deși e cinic să privești astfel lucrurile, România ar putea câștiga de pe urma crizei din Grecia, existând șanse ca unii dintre investitorii din această țară să se reorienteze spre țara noastră.
“Situația provocată de rezultatul referendumului pe fondul crizei din Grecia are urmări asupra leului, dar sunt convins de faptul că acestea sunt temporare. (…) România se bucură de stabilitate, iar cei care au bani în băncile așa-zis grecești, de fapt bănci românești cu capital grecesc, nu trebuie să-și facă probleme deoarece depozitele sunt garantate de BNR până la suma de 100.000 de euro. Exportatorii au fost cei care au pierdut, însă, cinic vorbind, pe termen lung, România ar putea să câștige de pe urma crizei grecești, existând șanse ca unii investitori să se reorienteze spre țara noastră”, a declarat deputatul european.
Potrivit lui Winkler, interesul Greciei este să realizeze un acord cu Banca Centrală Europeană, Comisia Europeană și FMI, iar interesul comun european este respectarea acestui acord. “Chiar și în situația creată de rezultatul referendumului, eu cred că există soluții, dar trebuie să existe și responsabilitate și voință politică de ambele părți”, a spus deputatul european al UDMR. Winkler a precizat că ieșirea Greciei din zona euro nu este o soluție, într-un astfel de scenariu “marele perdant urmând a fi UE însăși, dar și proiectul european, iar în Grecia pierderile vor fi decontate de cetățeni și nu de guvernul revoluționar de la Atena”.
“Grecia a ajuns în această situație din cauza modului populist de a face politică, dar și pentru că s-au făcut greșeli în Eurogrup și la nivelul UE. (…) Criza din Grecia poate deveni contagioasă din punct de vedere economic și financiar, dar este extrem de grav este că ea poate deveni contagioasă din punct de vedere politic”, a arătat Iuliu Winkler referindu-se la ascensiunea Podemos în Spania, a Frontului Popular în Franța sau a extremiștilor de dreapta în Austria, Suedia sau Finlanda. De altfel, Iuliu Winkler a mai declarat că nu crede că guvernul revoluționar Tsipras va avea viață lungă.
Deputatul european a mai spus că o altă cauză pentru criza din Grecia rezidă într-o eroare structurală și anume decizia de a avea un buget comun al UE de doar 1% din PIB-ul cumulat al statelor membre. El a amintit faptul că în anii ’70 a existat un plan care prevedea un buget comun de 7% din PIB-ul cumulat al statelor membre, un buget care ar conferit o susținere mai consistentă a zonei euro și care ar fi putut permite o gestionare mai eficientă a crizei economice și financiare a UE și chiar a crizei grecești.