În UE avem nevoie urgentă de finanțare pentru proiectele de interconexiune energetică

  • Europarlamentarul Iuliu Winkler subliniază necesitatea urgentă de finanțare consistentă pentru proiectele de interconexiune energetică în UE, atât pentru electricitate, cât și pentru gaz natural.
  • Winkler menționează că prețurile energiei în UE sunt alarmant de mari, depășind de trei până la cinci ori prețurile din SUA și China, afectând competitivitatea economică.
  • Problemele din piața internă de energie a UE sunt complexe, iar măsuri variate sunt necesare pentru a normaliza situația actuală.
  • El evidențiază că România se confruntă cu o interconectare insuficientă cu piețele europene și subliniază importanța finanțării pentru interconexiuni, având în vedere livrările către Ucraina și Republica Moldova.
  • Winkler subliniază că cooperarea transfrontalieră este esențială pentru reducerea prețurilor la energie și pentru atingerea obiectivelor de decarbonizare și securitate energetică în UE.

Europarlamentarul Iuliu Winkler (UDMR, PPE) a declarat pentru stiriletransilvaniei.eu că Uniunea Europeană are nevoie urgentă de finanțare consistentă și predictibilă pentru proiectele de interconexiune energetică atât în domeniul energiei electrice, cât și al gazului natural.

”Lunga listă a problemelor cu care se confruntă competitivitatea UE este, fără îndoială, dominată de problema prețului energiei. Ne aflăm în situația alarmantă în care prețurile europene depășesc de trei până la cinci ori prețurile din SUA sau China, principalii noștri competitori economici. În privința prețului energiei electrice avem o problemă gravă și în interiorul UE, acolo unde prețurile sunt mai mari în Europa Centrală și de Est decât în vestul Uniunii”, a afirmat Iuliu Winkler, care a amintit faptul că acesta a fost unul dintre subiectele pe ordinea de zi la reuniunea miniștrilor energiei din UE care s-a desfășurat zilele trecute la Luxemburg.

Potrivit acestuia, funcționarea pieței interne de energie a UE este un subiect extrem de complex și sunt deja evidențiate măsuri variate pentru normalizarea situației.

”Problema Europei de Est și implicit a României este gradul insuficient de interconectare cu piețele europene. Vedem clar că insistența cu care UE a abordat reducerea dependenței de combustibilii fosili și asigurarea de fonduri extrem de consistente pentru dezvoltarea sectorului energiilor regenerabile a deturnat atenția și fondurile europene de la problema interconexiunilor energetice. Avem nevoie urgentă de finanțare consistentă și predictibilă pentru proiectele de interconexiune energetică atât în domeniul energiei electrice, cât și al gazului natural. În cazul României dispunem și de un argument geopolitic extrem de pertinent și anume livrările pe care țara noastră le face către Ucraina și Republica Moldova”, a arătat europarlamentarul UDMR.

Conform lui Winkler, în acest context, solicitarea unui grup de state membre care au cerut Comisiei Europene să finanțeze crearea de conexiuni energetice în primul rând în domeniul rețelelor de energie electrică pentru a diminua instabilitatea actuală a piețelor și pentru a reduce prețurile la energie în UE este deosebit de importantă. ”Fără cooperare transfrontalieră nu vom obține reducerea prețurilor la energie, zădărnicind astfel eforturile europene pentru decarbonizare și pentru o politică energetică europeană care să asigure securitatea în acest domeniu pentru fiecare stat membru și reducerea nivelului de sărăcie energetică pentru toate comunitățile și regiunile europene”, a concluzionat Iuliu Winkler.

Articol publicat de știrilietransilvaniei.eu – https://stiriletransilvaniei.eu/2024/10/18/winkler-udmr-epp-in-ue-avem-nevoie-urgenta-de-finantare-pentru-proiectele-de-interconexiune-energetica/