Tratatul de la Lisabona a instituit Inițiativa Cetățenească Europeană (European Citizens’ Initiative – ECI) ca un instrument de implicare a cetățenilor în procesul legislativ european. La vremea respectivă, legiferarea Inițiativei a fost primită cu entuziasm de către cetățeni și activiști deoarece o considerau un instrument inovativ al democrației participative. Cetățenii europeni primeau în mod indirect dreptul la inițiativă legislativă.
Mecanismul ECI a devenit operațional în aprilie 2012, iar regulile prevăd necesitatea obținerii a cel puțin un milion de semnături din cel puțin șapte state membre pentru ca o inițiativă cetățenească să reușească. Regulamentul stabilește, de asemenea, un număr minim de semnături necesare în fiecare stat membru proporțional cu numărul mandatelor de care dispune în Parlamentul European.
După trei ani de funcționare a ECI, consider că avem de-a face cu un exemplu tipic al unei intenții nobile puse în practică cât se poate de nefericit. Birocratizarea excesivă a procedurilor, dar și comportamentul Comisiei Europene, care este în același timp destinatar al inițiativei, dar și arbitru în înregistrarea acesteia, a dus la situația în care din 51 de inițiative propuse până în prezent doar trei au reușit strângerea unui milion de semnături necesare și doar două au primit răspunsul legal din partea Comisiei. Din păcate, chiar și aceste răspunsuri, sub forma unor Comunicări ale Comisiei, au avut un caracter pur formal, Comisia a fost evazivă și nu a inițiat vreo acțiune legislativă concretă. Comisia s-a comportat la fel și în cazul ECI – “Dreptul la apă” (Right 2 Water), dar și în “One of us” – inițiativă care viza stoparea finanțării cercetărilor care implică embrionul uman.
Obiectivele ECI sunt, incontestabil, nobile. Ele ar trebui să traducă în realitate dreptul teoretic al fiecărui cetățean să participe la procesul legislativ european. Pentru a fi funcțională, ECI ar trebui să se bazeze pe o procedură clară, simplă, ușor de înțeles și utilizat, care să încurajeze cu adevărat cetățenii și să crească gradul de încredere pe care aceștia îl au în instituțiile europene. Realitatea este însă departe de aceste deziderate. Statistica este elocventă. În 2012, au fost prezentate 23 de ECI, în 2013, 17, în 2014, 10, iar în primele două luni ale acestui an, una. Trendul descrescător se explică prin numărul foarte mare de inițiative respinse din start de Comisia Europeană, în total 20 din 51 prezentate. O altă explicație este cea a deziluziei crescânde provocată de dificultatea imensă în fața hățișului birocratic al procesului de strângere a semnăturilor și al administrării legale a datelor personale a cetățenilor semnatari, care se face după 28 de reguli diferite în cele 28 de state membre.
Parlamentul European a fost, de la bun început, un susținător al ECI. Recent, în cadrul unei audieri publice organizată de Comisiile de Afaceri Constituționale și cea de Petiții ale Parlamentului European, participanții au realizat o radiografie sinceră a mecanismului ECI, formulându-se clar nevoia de revizuire a acestuia. Comisia Europeană este așteptată să prezinte, în aprilie, o evaluare a funcționării ECI în cei trei ani de la lansare, care va declanșa, cu siguranță, o revizuire din partea Parlamentului European. Aflată în vădit conflict de interese în cazul ECI, Comisia Europeană poate fi bănuită și de obstrucționarea în mod voit și sistematic a inițiativelor prezentate din cel puțin două motive. Primul este acela al apărării cu gelozie a prerogativei de inițiator legislativ, iar al doilea motiv este acela al implicării politice. Un bun exemplu pentru acesta din urmă este Inițiativa Minority SafePack care a avut ca subiect drepturile minorităților etnice și lingvistice. Inițiată de UDMR, împreună cu organizații reprezentative ale unor minorități etnice membre ale FUEN – Federative Union of European Nationalities, înregistrarea Minority SafePack a fost respinsă de Comisia Europeană. Inițiatorii s-au adresat Curții Europene de Justiție, dând în judecată Comisia pentru acest refuz. Aceeași cale au ales-o organizatorii a încă 4 ECI, toate aceste cazuri aflându-se pe traseul procedural din cadrul Curții Europene de Justiție.
Pus în fața acestei probleme, prim-vicepreședintele Comisiei Frans Timmermans a afirmat că motivele strict legale pe care Comisia Europeană le are pentru a refuza o ECI nu ar trebui să-i descurajeze pe inițiatori să folosească în continuare Inițiativa ca platformă a dialogului politic. Aceasta este într-adevăr o idee nobilă, dar cetățenii europeni, între ei și membrii comunităților minoritare, așteaptă, dincolo de dialog, chiar ca un rezultat al acestuia, decizii și măsuri concrete.
Interesul mare de care s-a bucurat audierea publică din Parlamentul European este un semnal clar că, în ciuda dezamăgirii de moment a organizațiilor cetățenești și a activiștilor civici, totuși ECI are un potențial deosebit. Obiectivul Inițiativei, și anume asigurarea implicării cetățenilor europeni în nașterea deciziilor care îi privesc, este mai actual decât oricând. De aceea, 2015 trebuie să fie anul regândirii ECI. Trei ani de experiență ne arată clar punctele slabe și deficiențele care trebuie eliminate, iar așteptările societății civile ne motivează să reparăm instrumentul prin care cetățenii pot participa activ în luarea deciziilor la nivel european. Cred că Parlamentul European este forul care trebuie să corecteze situația în care se află ECI, redându-i acestui mecanism valențele care i-au fost menite de la bun început.
