Access2Markets, instrumentul online multilingv care vine în ajutorul IMM-urilor

Deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE) salută lansarea de către Comisia Europeană a aplicației Access2Markets ce vine în sprijinul IMM-urilor europene care vor să se angajeze în comerțul internațional.

”SME Europe, organizația economică a Partidului Popular European – PPE, solicită Comisiei de multă vreme realizarea unui instrument care să ajute întreprinderile mici și mijlocii europene să beneficieze cât mai mult posibil de pe urma tratatelor de liber schimb încheiate de UE. Întotdeauna, noi cei din SME Europe și din PPE am considerat că acordurile de liber schimb nu sunt folosite la maxim în UE și aproape deloc de IMM-uri”, a declarat, joi, europarlamentarul UDMR, care este și prim-vicepreședintele SME Europe.

Potrivit lui Winkler, IMM-urile pot beneficia de pe urma tratatelor de liber schimb ale UE doar dacă înțeleg clar și respectă toate cerințele și regulamentele birocratice prevăzute de astfel de acorduri. ”Având în vedere lanțurile complexe de aprovizionare globale, mai ales când vine vorba despre complicatele reguli de origine, IMM-urile europene au nevoie de explicații și îndrumări cât mai clare cu putință. Este esențial ca IMM-urile, antreprenorii și, în cele din urmă, comunitățile și cetățenii noștri să simtă beneficiile Politicii comerciale comune”, a afirmat europarlamentarul UDMR. El a spus că, de-a lungul timpului, rapoartele Directoratului General pentru Comerț din Comisia Europeană au arătat că IMM-urile europene, în general, și mai ales cele din Europa Centrală și de Est beneficiază în cea mai mică măsură de acordurile de comerț liber încheiate de UE.

”Pledoaria noastră, a SME Europe și a PPE,  pentru IMM-urile europene a fost ascultată și, în 13 octombrie a.c., am asistat la lansarea de către Comisie a portalului multilingv care își propune să ajute IMM-urile să se conformeze cu  reglementările comerciale ale UE. Cred că dacă acest instrument online va fi utilizat corect, atunci vom vedea o diferență în exporturile europene și în creșterea economică. Știm deja că 1 din 7 locuri de muncă din UE este generat de activitățile de export, iar locurile de muncă noi create au valoare adăugată ridicată”, a precizat Winkler.

Prim-vicepreședintele SME Europe invită antreprenorii și IMM-urile care doresc să se angajeze în activități de export să consulte și să descopere beneficiile Access2Markets.

”Este excelent că Access2Markets este multilingv, știut fiind faptul că limba se transformă în obstacol semnificativ atunci când dorești să înțelegi corect reglementări complexe. Acest instrument, disponibil în toate cele 24 de limbi oficiale ale UE, tratează în mod eficient bariera lingvistică”, a mai spus Iuliu Winkler.

Access2Markets poate fi găsit la link-ul : https://trade.ec.europa.eu/access-to-markets/en/content/.