Zilele Maghiare din județul Hunedoara ajunse la cea de-a XIV-a ediție vor debuta în 16 septembrie a.c. cu programe care se vor desfășura în Hunedoara, Deva, Petroșani, Băcia și Brad și vor dura până în 24 septembrie când ultimele acțiuni vor avea loc la Deva, Lupeni și Jelediniți.
”Ca de fiecare dată, Zilele Maghiare vor ajunge în multe dintre localitățile județului nostru unde trăiesc membri ai comunității maghiare. Și tot ca de fiecare dată, Zilele Maghiare sunt deschise tuturor hunedorenilor. Prin activitățile pe care le organizăm, fie că este vorba despre concerte, evenimente culturale, sportive, dedicate copiilor, dar și evenimente culinare, vrem să împărtășim cu mare bucurie cât mai mult din cultura noastră. Festivalul nostru, intrat deja în tradiția județului Hunedoara, beneficiază în acest an de sprijin din partea a numeroși sponsori printre care amintesc consiliile locale din Deva, Hunedoara, Petroșani, Petrila și Lupeni. Le mulțumim administrațiilor locale, organizațiilor și tuturor sponsorilor, precum și partenerilor din media care ne sunt alături în realizarea Zilelor Maghiare din județul Hunedoara”, a declarat europarlamentarul Iuliu Winkler, președintele Organizației Județene Hunedoara a UDMR.
”<<Fiindcă avem valori>> este motto-ul ediției din acest an al Zilelor Maghiare. Aducem astfel un omagiu valorilor comunității noastre în sensul cel mai larg posibil începând cu personalități istorice până la oameni ai zilelor noastre, de la patrimoniul cultural și construit până la bogăția tradițiilor noastre populare”, a adăugat Winkler.
În cadrul Zilelor Maghiare, duminică, 17 septembrie, la Magna Curia din Deva, se va desfășura gala de decernare a Premiilor ”Barcsay Ákos” pentru personalitățile care și-au dedicat energia și timpul comunității maghiare din județul Hunedoara. Anual, trei personalități primesc această distincție, fiind vorba despre un reprezentant al cultelor, un cadru didactic și o personalitate din societatea civilă.