Winkler: Mai multă coeziune în UE, poate contracara politica de dezbinare a Rusiei

Pentru a obține rezultate în dialogul economic și comercial cu Federația Rusă, UE trebuie să-și potențeze coeziunea internă și să vorbească pe o singură voce, a fost mesajul principal pe care deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE) l-a transmis în cadrul unei dezbateri care s-a desfășurat, miercuri dimineață, în Parlamentul European (PE) și care a avut ca scop evaluarea prestației Rusiei la 6 ani de la aderarea la Organizația Mondială a Comerțului (OMC).

”Rusia este un partener dificil, dar important al UE. După aderarea, în 2012, la OMC, progresul înregistrat în aplicarea regulilor multilaterale este limitat. Continuăm să înregistrăm cazuri frecvente de încălcare din partea Rusiei a regulilor OMC, în acest sens, performanța ei fiind deloc convingătoare”, a afirmat europarlamentarul UDMR, vicepreședinte al Comisiei de Comerț Internațional (INTA) a PE, care a fost moderatorul dezbaterii.

Referindu-se la declinul major înregistrat în comerțul bilateral UE-Rusia, care a ajuns la un minim de 190 de milioane de euro în 2016 de la  340 de milioane cât fusese în anul aderării la OMC, Winkler a spus că acesta are cauze complexe, care nu pot fi puse doar în seama embargoului politic și sancțiunilor aplicate după invadarea Crimeii.  ”Este nevoie de realizarea unei analize mai sofisticate care să ia în calcul problemele structurale din economia Federației Ruse, precum și a măsurilor restrictive și protecționiste pe care aceasta le-a implementat în numeroase sectoare economice chiar cu prețul încălcării angajamentelor proprii luate la aderarea la OMC, dar și a unei întregi serii de acorduri bilaterale, incluzând aici și acordurile cu UE”, a declarat vicepreședintele INTA.

În opinia sa, politica de dezbinare pe care Rusia o practică în raport cu statele membre UE, fie prin politica de prețuri în domeniul gazelor naturale, fie prin încercarea continuă de a avea acorduri preferențiale și bazate pe decizii politice sau administrative, poate fi contracarată doar printr-o solidaritate efectivă a UE și continuarea dialogului constructiv cu acest stat.

”Parlamentul European va continua să fie angajat în sprijinirea activă a sistemului multilateral  bazat pe reguli și al OMC. Vom continua dialogul în cadrul Adunării Parlamentare a OMC cu reprezentanții Dumei de la Moscova. De asemenea, vom sprijini în continuare reformarea OMC. Acest organism trebuie să-și păstreze relevanța internațională, inclusiv în ceea ce privește arbitrajul comercial”, a susținut Iuliu Winkler.

La dezbaterea din PE, moderată de vicepreședinte INTA, printre participanți s-au numărat europarlamentarii Sorin Moisă (România, EPP), Paul Rübig (Austria, EPP), Jarosław Wałęsa (Polonia, EPP), Helmut Scholz (Germania, GUE/NGL), din partea Comisiei Europene a participat Petros Sourmelis, șeful Unității Rusia din cadrul Direcției de Comerț Internațional, precum și reprezentanți ai sectorului IMM și marii industrii europene din domeniul fabricării hârtiei, a îngrășămintelor chimice, ai cărnii, dar și din sectorul de retail.

Reprezentanții sectorului IMM și industriei europene au enumerat o parte dintre cele mai dificile obstacole care stau în calea desfășurării schimburilor comerciale cu Federația Rusă, printre acestea fiind inițiativele Rusiei de a dezbina statele UE, naționalismul și protecționismul excesiv, nerespectarea de către Rusia a regulilor OMC, barierele tarifare,  impredictibilitatea măsurilor de ordin economic și comercial.

Dezbaterea a fost organizată de European SME și Friends of SME în colaborare cu Parlamentul European.