“Educația competitivă poate ajuta comunitățile noastre să se dezvolte. Trebuie să punem un accent deosebit pe educația profesională și pe învățământul dual chiar și în situația în care cadrul legal și organizatoric al educației din România nu ajută, ci mai degrabă împiedică aceste forme de învățământ”, a declarat, luni, europarlamentarul Iuliu Winkler în cadrul unei întâlniri cu profesori de la școala profesională din Ciocaia, localitate care aparține de orașul bihorean Săcueni.
Iuliu Winkler a arătat că a avut ocazia să ia contact cu bunele practici care au dus în vestul Europei la dezvoltarea eficientă a comunităților și economiilor locale. În opinia sa, aceste bune practici trebuie luate în considerare și adaptate la realitățile și specificul comunităților ardelene. “Dezvoltarea comunităților locale reprezintă o provocare majoră peste tot în Europa, dar aici există deja un model de succes bazat pe cooperarea dintre trei actori importanți: administrația locală, comunitatea de afaceri și sistemul de educație”, a arătat deputatul european.
Photo: Bethlendi Tamás https://www.facebook.com/bitsphoto
Potrivit acestuia, economia locală se dezvoltă dacă antreprenorii își asumă răspunderea socială de actori importanți ai comunității și se angajează într-un dialog structurat cu administrațiile locale și cu instituțiile de învățământ. Astfel, a explicat europarlamentarul, în mod concret este benefic pentru o comunitate dacă antreprenorii transmit instituțiilor de formare profesională competențele de care ei au nevoie în conformitate cu planurile de dezvotare.
“Din păcate, actualul cadru legal din România nu este suficient de flexibil. Prin măsurile sale excesiv de centralizate și birocratice, acesta pune piedici instituțiilor de învățământ. Aceste obstacole trebuie combătute cu curaj, iar instituțiile noastre de învățământ trebuie să acționeze cu mai multă inițiativă. Consolidarea formării și educației profesionale trebuie să fie un obiectv chiar și în condițiile dificile amintite. Trebuie facem pașii necesari pentru introducerea și consolidarea formelor duale de învățământ. Dacă așteptăm ca acest lucru să fie stimulat „de sus”, atunci nu facem decât să șubrezim șansele noastre de a frâna sau chiar de a opri migrația tinerilor noștri, o adevărată hemoragie care duce la slăbirea comunităților noastre”, a spus Winkler.
Deputatul european al UDMR a subliniat că faptul că pentru dezvoltarea comunităților, în afara unui mediu antreprenorial implicat și a unui învățământ de calitate, este nevoie de o administrație locală capabilă si eficientă. Conform acestuia, autoritățile locale trebuie să profite de fiecare ocazie pentru a promova funcționarea optimă a sistemului de cooperare locală. “Fondurile europene sunt importante ca instrument de dezvoltare și toți cei trei actori trebuie să folosească această oportunitate. Deși educația nu este o competență exclusivă a UE, Uniunea are programe de promovare a mobilității în educație, cum este de exemplu programul Erasmus +, care oferă tinerilor noștri multe oportunități, contribuind la dezvoltarea lor personală “, a precizat Winkler.
La discuții au participat Béla Karancsi, directorul școlii profesionale, primarul din Săcueni, Csaba Béres, și Sándor Pásztor, președintele Consiliului Județean Bihor.
Clădirea Școlii Profesionale din Ciocaia, județul Bihor, a fost renovată cu sprijinul a 4,7 milioane de euro provenite din finanțări europene.