Obiectivele europene de mediu pot fi atinse și fără a asasina industria siderurgică, susține deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE) într-o declarație scrisă depusă în cadrul dezbaterilor care au avut loc, miercuri seara, în plenul Parlamentului European (PE) reunit la Strasbourg cu prilejul declarației Comisiei Europene (CE) despre “Situația industriei siderurgice din UE: protejarea lucrătorilor și a industriilor”.
“Obiectivele de mediu pot fi atinse fără a asasina industria siderurgică. CE trebuie să fie atentă la reducerea poverii administrative asociată programelor europene și mai presus de toate avem nevoie de curaj pentru a crea o politică energetică comună la nivel european care să readucă prețul energiei la nivelul impus de competiția globală”, a afirmat deputatul european
Winkler a arătat că siderurgia europeană trebuie privită în contextul nevoii de reindustrializare a economiilor europene. “Cei care acuză susținătorii siderurgiei europene de nostalgie și atitudine retrogradă ar face bine să studieze acele analize care demonstrează foarte clar că fără un suport industrial și tehnologic societatea riscă să-și piardă capacitatea de inovare și progres tehnic”, a avertizat parlamentarul european al UDMR în declarația sa. Potrivit acestuia, siderurgia nu are doar o importanță simbolică pentru cei care se gândesc la nașterea UE ca o comunitate a cărbunelui și oțelului, ci are și o importanță cât se poate de concretă, ca sector suport pentru majoritatea ramurilor industriale, inclusiv cele de înaltă tehnologie.
“Căutând căile de a revigora siderurgia în Europa nu ne gândim doar la cele 360.000 de locuri de muncă, dintre care 20.000 în România, pe care le asigură azi această industrie, ci ne gândim la competitivitatea economiei europene care ar avea de suferit dacă Europa uită de acest sector industrial”, a subliniat Iuliu Winkler.
Declarația CE dezbătută în plenul reunit la Strasbourg anticipează depunerea în PE, în luna decembrie a.c., a unei rezoluții pe tema situației din industria siderurgică europeană.
Raportul referitor la planul de acțiune pentru o industrie siderurgică competitivă și durabilă în Europa adoptat de PE în luna ianuarie a acestui an relevă faptul că industria siderurgică europeană a pierdut peste 65.000 de locuri de muncă în ultimii ani în urma închiderii mai multor combinate. Conform acestui raport, industria siderurgică europeană se află în pericol, suferind de pe urma pierderii de competitivitate rezultată din combinarea unei serii întregi de factori. Printre aceștia se numără scăderea cererii de oțel ca efect al crizei financiare și economice, construirea, în ultimii ani, de combinate siderurgice în țările emergente, cum este China, care au creat o problemă de supra-producție la nivel mondial, faptul că întreprinderile situate în afara Europei nu respectă cadre de reglementare echivalente și, prin urmare, se confruntă cu costuri operaționale mai reduse, dar și faptul că siderurgia este o industrie mare consumatoare de energie și, prin urmare, decalajul tot mai mare dintre prețurile la energie din Europa și țările terțe afectează în mod semnificativ competitivitatea industriei siderurgice.