Uniunea Europeană încetează să existe în lipsa spațiului de liberă circulație, a afirmat deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE) într-o declarație scrisă remisă plenului Parlamentului European care a dezbătut, miercuri, situația creată de recentele atacuri teroriste de la Paris.
“Niciodată în timpul existenței sale de peste o jumătate de secol UE nu a fost supusă unor provocări asemănătoare celor pe care le trăim astăzi, când forțele care și-au propus să destrame din interior construcția europeană se întâlnesc cu cele care sfâșie Uniunea din afară.
Atentatele de la Paris și-au atins deja scopul, pentru că frica și neîncrederea par să ne cuprindă pe toți”, a declarat europarlamentarul.
În opinia sa, reacția UE și răspunsurile statelor membre vor face diferența dacă Parisul este 11 septembrie ale Uniunii sau nu.
“Cea mai mare miză este, în același timp, și cea mai mare cucerire a UE și anume spațiul de liberă circulație. UE încetează să existe în lipsa spațiului de liberă circulație”, a subliniat Winkler în declarația sa. Potrivit acestuia, dacă acordul Schengen nu mai răspunde astăzi provocărilor cărora trebuie le facem față cu toții, atunci acesta trebuie modificat. “El este doar atât, un acord și un regulament convenit de statele membre și pe care tot acestea trebuie să-l adapteze realităților. Modificarea acestui acord nu trebuie sub nici un chip să ridice bariere în UE, ci să adapteze la noile realități măsurile de securitate și cooperarea europeană. Dubla măsură, ipocrizia și repetarea la nesfârșit a acelorași discursuri fără ca faptele să urmeze pun Uniunea noastră în pericol”, a adăugat deputatul european al UDMR.