Copiii din județul Hunedoara care încep, în această toamnă, clasa pregătitoare cu predare în limba maghiară vor primi câte un pachet cu rechizite școlare, a decis, marți seara, conducerea Organizației Județene a UDMR împreună cu filiala hunedoreană a Uniunii Cadrelor Didactice Maghiare din România. Obiectivul acestui demers este stimularea familiilor maghiare, dar și a celor mixte, să aleagă pentru copiii lor clasele cu predare în limba maghiară.
”Învățământul în limba maternă a fost și rămâne una dintre cele mai importante priorități ale UDMR Hunedoara. În prezent, ne confruntăm cu provocări din ce în ce mai dificile provocate de scăderea numărului membrilor comunității maghiare în județ, și cu atât mai mult credem că este extrem de important să folosim orice posibilitate pentru a convinge familiile maghiare, dar și pe cele mixte cu privire la avantajele educației în cadrul claselor cu predare în limba maghiară. (…) Sperăm că prin acest nou program, prima zi de școală pentru elevii din clasele pregătitoare să fie și mai frumoasă, iar părinții să scape parțial de povara financiară asociată cu începerea școlii”, a declarat președintele UDMR Hunedoara, deputatul european Iuliu Winkler.
La ședința de marți seara a Prezidiului Organizației Județene Hunedoara a UDMR a participat președintele Uniunii Cadrelor Didactice Maghiare din județul Hunedoara, Csatlós Zsófia, care a arătat că acest tip de program există în mai multe județe, cum ar fi Arad și Bistrița, unde atât cadrele didactice, cât și părinții sunt mulțumiți de beneficiile acestuia. În județul Hunedoara, copiii pot învăța în limba maghiară la Deva, Hunedoara, Orăștie, iar în Valea Jiului la Petroșani, Vulcan și Lupeni.
Inspectorul școlar general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, Máté Márta, a afirmat, la rândul ei, că, până acum, au fost înscriși în jur de 50 de elevi în clasele maghiare pregătitoare, estimând că, după începutul anului școlar, numărul lor va ajunge la 60. În județul Hunedoara învață în limba maghiară de la grădiniță până la bacalaureat, în total, aproximativ 900 de copii.
Pachetul pentru copii va conține rechizite școlare în valoare de 70 de RON. În județul Hunedoara mai multe primării doresc să introducă astfel de programe, iar copiii maghiari care învață în limba maternă pot beneficia și de un program finanțat de statul maghiar.
În cadrul ședinței de marți seara s-a mai discutat și pe marginea pregătirilor pentru alegerile parlamentare, participanții delegându-l pe Benedekfi Dávid, consilier local în Lupeni, să reprezinte UDMR Hunedoara în Consiliul Aleșilor Locali ai UDMR.