Scrisoare deschisă adresată președintelui CE cu privire la minoritățile naționale din UE

Deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE) și-a manifestat dezamăgirea cu privire la faptul că președintele Comisie Europene (CE), Jean-Claude Juncker, nu a făcut nicio referire în discursul său anual despre starea Uniunii (SOTEU) la comunitățile minoritățile naționale istorice autohtone și a minorităților lingvistice, care totalizează 50 de milioane de cetățeni europeni, deși, la începutul lunii iulie, mai mulți deputați europeni i-au cerut acest lucru prin intermediul unei întrebări parlamentare.

Deputații europeni Iuliu Winkler, Sógor Csaba și Csáky Pál au adresat CE o întrebare parlamentară în care au arătat că discriminarea împotriva cetățenilor aparținând comunităților minorităților naționale autohtone nu a fost încă eradicată în UE, și că aceștia așteaptă  să primească un mesaj direct și clar în SOTEU 2018.

”Așa cum am subliniat în întrebarea parlamentară pe care am transmis-o Comisiei în 4 iulie a.c., am sperat că, în viziunea Dvs. și a Comisiei pe care o conduceți, veți găsi de cuviință să adresați un mesaj și comunităților minorităților naționale istorice autohtone și a minorităților lingvistice. Comunitățile minorităților naționale totalizează 50 de milioane de cetățeni europeni, iar așteptarea noastră a fost să transmiteți un mesaj explicit către aceștia, mesaj care să atenueze îngrijorarea cu care aceste comunități își privesc propriul viitor în statele membre ale UE în care ele trăiesc”, se arată în scrisoarea deschisă transmisă, joi, președintelui CE.

Deputații europeni au afirmat că președintele Juncker nu a făcut decât să ucidă orice fărâmă de speranță că, în lunile următoare, Comisia va analiza și soluționa problemele ridicate în întrebarea parlamentară.

Europarlamentarii își exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că UE riscă să devină doar o Uniune birocratizată, a instituțiilor care orbitează pe traiectorii din ce în ce mai îndepărtate de cetățeni, cu șanse minime de a mai câștiga încrederea europenilor, cu precădere a tinerilor.  ”UE trebuie să se concentreze din nou pentru a cuceri sufletele europenilor. Avem nevoie de emoții și de sentimente pozitive atunci când vedem fluturând steagul UE. Cele 50 de milioane de membri ai minorităților naționale sunt cei mai loiali europeni, pentru că diversitatea este în însăși natura lor. Dar, ei au acum nevoie, mai mult ca niciodată, de o confirmare a faptului că UE recompensează această loialitate prin grija pe care Uniunea o acordă, nu doar la nivelul statelor membre, viitorului acestor comunități”, se subliniază în scrisoare adresată președintelui CE.

Europarlamentarii își exprimă decepția cu privire la faptul că ”eșafodajul instituțional” al CE nu găsește resurse, energie și voință pentru a se apleca asupra propunerilor semnalate în Inițiativa Cetățenească Europeană Minority SafePack, susținută de peste un milion de cetățeni europeni. ”Sunt probleme legate de identitatea culturală a minorităților naționale autohtone, de tradițiile lor, de folosirea limbii materne, de accesul la educație sau de eliminarea discriminărilor de orice fel, discriminări de care minoritățile naționale se lovesc în fiecare zi”, arată deputații europeni referindu-se la ICE Minority SafePack.

Deputații europeni mai atrag atenția asupra faptului că stabilitatea în Europa Centrală și de Est, dar și în statele din Balcani este condiționată de soluționarea pozitivă a problemelor comunităților minorităților naționale. ”Unită în diversitate, UE de mâine trebuie să fie Uniunea Europeană a națiunilor, a comunităților naționale și a regiunilor. Într-o astfel de Uniune, majoritatea și comunitățile minorităților naționale se simt în siguranță și au șanse egale pentru a-și construi un viitor prosper și sigur”, se concluzionează în documentul citat.

*Întrebarea parlamentară a fost susținută și de deputații europeni: Kinga Gál (PPE); Andrea Bocskor (PPE); György Schöpflin (PPE); Ernest Urtasun (Verts/ALE); Andrejs Mamikins (S&D); Ramon Tremosa i Balcells (ALDE); Yana Toom (ALDE); Andor Deli (PPE); Milan Zver (PPE); Herbert Dorfmann (PPE).