Deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE) a avut, vineri, la Bruxelles, un schimb de opinii cu membrii unui un grup format din 40 de profesori, inspectori, directori și consilieri din cadrul Direcției Generale de Învățământ în Limbile Minorităților din Ministerul Educației care au vizitat Parlamentul European.
Deputatul european le-a vorbit dascălilor despre obiectivele noului cadru strategic pentru cooperare europeană în domeniul educației “Educație și formare 2020”. Astfel, s-a discutat pe marginea realizării practice a învățării pe tot parcursul vieții și a mobilității, despre îmbunătățirea calității și eficienței educației și formării, despre promovarea echității și coeziunii sociale și a cetățeniei active, precum și despre stimularea creativității, a inovării și a spiritului antreprenorial.
Cu acest prilej, Iuliu Winkler le-a amintit dascălilor despre disputele care au avut loc, în primăvara și vara acestui an, între Parlamentul European și Consiliu cu privire la reducerea finanțărilor Programului Erasmus, transformat, deja, în Erasmus+, cu o bugetare de 16 miliarde de euro pentru perioada 2014-2020. “După cum știți deja, probabil, sub presiunea crizei și a programelor de austeritate aplicate în statele membre, pentru prima dată, bugetul multianual al Uniunii va fi mai mic pentru următorii șapte ani. Consiliul European a dorit să taie și finanțările aferente Programului Erasmus, care este, de fapt, cel mai de succes program al UE, însă, noi, deputații din Parlamentul European, ne-am opus, și am câștigat această dispută cu Consiliul”, a explicat parlamentarul european al UDMR. Potrivit acestuia, conform estimărilor, în următorii șapte ani, peste 5 milioane de tineri vor beneficia de subvențiile oferite prin Programul Erasmus+ pentru a studia în universități din alte state membre, această cifră dublându-se față de anii de perioada de bugetare anterioară.
Un alt subiect discutat s-a referit la “Garanția pentru tineret”, o inițiativă a Comisiei Europene, aprobată și de Parlamentul European, instrument bugetat cu 6 miliarde de euro, și care are ca scop combaterea șomajului în rândul tinerilor. “Conform acestui program, statele membre trebuie să ia măsuri pentru a se asigura că tinerii de până în 25 de ani beneficiază de oferte de bună calitate atât pentru încadrarea în muncă, cât și pentru continuarea educației, pentru ucenicie sau stagii de formare în termen de patru luni de la terminarea școlii sau de la data la care au rămas șomeri”, a mai explicat Winkler.