Criza din televiziunea publică din România (TVR) pune în pericol și capacitatea studiourilor teritoriale de a-și îndeplini misiunea, a afirmat, joi, de deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE) în intervenția pe care a avut-o în cadrul unei dezbateri cu privire la viitorul televiziunilor regionale în UE care a fost găzduită la Strasbourg de Intergrupul pentru Minorități Tradiționale, Comunități Naționale și Lingvistice din Parlamentul European (PE).
La această dezbatere a participat o delegație a Asociației Europene a Televiziunilor Regionale (CIRCOM), condusă de Jean-Marc Dubois, președintele organizației pan-europene din care face parte și TVR.
“Cu prilejul discuțiilor pe care le-am avut în această vară cu Dvs. am căzut de acord cu privire la importanța pe care televiziunile regionale o joacă în viața comunităților regionale, a comunităților minoritare și lingvistice. Atunci, în numele CIRCOM ați solicitat sprijinul nostru, al parlamentarilor europeni, cu privire la recunoașterea la nivelul instituțiilor și legislației europene a importanței pe care serviciul public al televiziunii regionale o are în sânul comunităților. Acum, este rândul meu să solicit prin Dvs. sprijinul profesional al CIRCOM în situația de criză profundă în care se află TVR. Există deja zvonuri că anumite variante de restructurare a TVR și a datoriilor acumulate ar putea duce la restrângerea activității celor cinci studiouri teritoriale. Acest lucru ar influența negativ capacitatea acestora de a oferi serviciul public și ar produce dificultăți și redacțiilor în limbile maghiară și germană din studiourile din Cluj, Timișoara și Târgu Mureș”, a spus Iuliu Winkler.
Potrivit eurodeputatului UDMR, este nevoie de o reformare profundă a televiziunii publice din România, însă, aceasta nu trebuie să conducă la o restrângere a activității studiourilor teritoriale. Winkler consideră că cele cinci studiouri teritoriale ale TVR sunt esențiale pentru calitatea serviciului public oferit comunităților locale, incluzând și comunitățile minorităților naționale.
În cadrul dezbaterii s-a discutat pe marginea importanței pe care serviciul public al televiziunii regionale o are în consolidarea democrației, în exprimarea diversității și culturii locale.
Președintele Jean-Marc Dubois, a anunțat, la finalul discuțiilor din cadrul Intergrupului pentru Minorități Tradiționale, că CIRCOM organizația pe care o reprezintă va fi prezentă la Zilele Regiunilor care vor debuta în 12 octombrie la Bruxelles, urmând ca organizația, având și sprijinul parlamentarilor europeni, să-și continue ofensiva de recunoaștere a importanței televiziunilor regionale la nivelul instituțiilor europene.
Recent, UDMR, prin vocea președintelui său, Kelemen Hunor, s-a pronunțat pentru ștergerea datoriilor TVR, care apoi să fie urmată de o restructurare a postului public de televiziune, fără însă ca acest proces să transforme jurnaliștii în funcționari publici.