Reindustrializarea Europei este un proces absolut necesar în contextul global marcat de volatilitate, de o competiție agresivă și de distorsiuni majore ale lanțurilor de aprovizionare, a transmis deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE), vicepreședinte al Comisiei pentru Comerț Internațional (INTA), în deschiderea conferinței “Revitalizarea puterii industriale a Europei: Căi de contracarare a dezindustrializării” găzduită în Parlamentul European. În opinia europarlamentarului UDMR, revitalizarea puterii industriale a Europei se bazează pe trei ancore, respectiv adâncirea pieței unice europene; o politică de subvenționare inteligentă și bine țintită și, nu în ultimul rând, pe Politica comercială a UE.
Potrivit lui Winkler, piața unică europeană este în suferință. ”Recent am marcat împlinirea a 3 decenii de piață unică, pilon fundamental al UE, care a fost și un prilej de analiză a funcționării acesteia. Concluziile nu au fost extrem de optimiste și aceasta din cauza procesului de fragmentare care se înregistrează în cadrul pieței unice. Doar un exemplu: piața unică europeană este fragmentată și din cauza faptului că România și Bulgaria sunt ținute la ușa spațiului Schengen”, a arătat europarlamentarul.
În opinia sa, în procesul de reindustrializare, UE trebuie să realizeze o schemă inteligentă de subvenționare a industriilor europene. ”Trebuie să avem o politică de subvenționare care să nu intre în competiție cu modul în care alte state se folosesc de subvenții. Trebuie să realizăm o subvenționare inteligentă și bine țintită. Cred că UE trebuie să urmărească subvenționarea tehnologiilor verzi, a rețelelor de energie, a infrastructurii critice”, a spus Iuliu Winkler.
”Politica comercială este fundamentală în revitalizarea industrială. Din păcate, politica europeană în acest domeniu esențial se află într-o mare suferință. În ultimii 4 ani, nu am reușit la nivelul UE să mai încheiem vreun tratat comercial bilateral. Ultimul a fost cel încheiat cu Vietnam, ratificat în 2019”, a subliniat vicepreședinte INTA.
La conferința “Revitalizarea puterii industriale a Europei: Căi de contracarare a dezindustrializării”, organizată de europarlamentarul Iuliu Winkler, printre vorbitori s-au numărat Leopoldo Rubinacci, director general adjunct al Directoratului General de Comerț din cadrul Comisiei Europene, parlamentarul european Inmaculada Rodriguez-Pinero (S&D, Spania) și Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei și membru în bordul Institutului European de Inovare și Tehnologie (EIT). Evenimentul s-a bucurat de participarea celor mai mari organizații ale industriei europene și sectorului IMM, care însumează milioane de locuri de muncă și cifre de afaceri de peste 500 de miliarde de euro.
Conferința găzduită de Parlamentul European s-a desfășurat în contextul creat de noua strategie industrială europeană și de intensificarea unor procese negative pe piețele europene și globale care au un efect dramatic asupra competitivității economice europene.