Conferința privind viitorul Europei creează un context favorabil și pentru ca Partidul Popular European (PPE) să-și împărtășească viziunea cu privire la cum trebuie continuat proiectul european, consideră deputatul european Iuliu Winkler (UDMR).
”Dezbaterea privind viitorul Europei este ocazia creată pentru a asculta opinia cetățenilor UE și pentru a discuta cu aceștia cele mai bune idei. În același timp, noi, PPE, avem prilejul de a prezenta viziunea noastră despre cum trebuie să continue construcția europeană. În proiectul nostru, diversitatea și toleranța își au locul lor. Acestea sunt trăsături importante ale modului de viață european. De aceea, cred că noi, partidele membre ale PPE, trebuie să ascultăm și vocea cetățenilor europeni care aparțin comunităților minorităților naționale și lingvistice. Aceste comunități reprezintă o bogăție pentru întreaga Europă, iar dorința membrilor lor de a avea drepturi egale cu majoritatea este una firească. Cred că noi, PPE, trebuie să sprijinim înfăptuirea aspirațiilor minorităților naționale, a afirmat Winkler, luni după-amiază, în cadrul primei reuniuni a Adunării Politice a PPE care se desfășoară la Bruxelles între 28 și 29 iunie.
El a amintit că faptul că documentul de poziție al Grupului PPE din Parlamentul European, care se prezintă viziunea despre viitorul UE, face referire și la respectarea drepturilor minorităților naționale și lingvistice.
În cadrul Adunării Politice a PPE de la Bruxelles s-a analizat situația politică din UE și vecinătățile ei, și s-au luat decizii legate de organizarea la Rotterdam, în luna noiembrie a.c., a congresului partidului.
De la declararea pandemiei de coronavirus, aceasta a fost prima ședință a Adunării Politice a PPE care s-a desfășurat cu prezența fizică a membrilor săi.