Potențialul uman în era IA
O idee larg răspândită în contextul proliferării inteligenței artificiale este legată de ușurarea muncii și simplificarea sarcinilor angajaților prin utilizarea acesteia.
Un studiu recent realizat de University of California – Berkley vine în mod surprinzător să contrazică acest raționament.
Studiul realizat pe o perioadă de opt luni demonstrează că instrumentele IA nu reduc munca umană, dimpotrivă o intensifică. Angajații cuprinși în studiu și-au mărit ritmul de lucru, au fost încărcați cu noi și noi sarcini și au lucrat ore suplimentare. Cei cuprinși în studiu s-au plâns de faptul că sarcinile au crescut până la niveluri greu sustenabile, generând simptome de oboseală cronică și burnout. Una peste alta, după o creștere a productivității ca urmare a introducerii instrumentelor IA a urmat o perioadă de scădere a calității muncii, unii dintre angajați preferând să caute noi locuri de muncă.
În același timp, Cengage Group, lider global în platforme educaționale digitale, a publicat un studiu, conform căruia, în anul 2025, doar 30% din absolvenții de universitate au reușit să găsească un loc de muncă în domeniul pentru care s-au pregătit. Mai mult de jumătate dintre absolvenți au declarat că se simt nepregătiți pentru piața muncii. Acest lucru ne arată că cerința pentru diplome în marile companii devine din ce în ce mai volatilă, una dintre cauze fiind înlocuirea debutanților cu agenți IA și alte instrumente bazate pe inteligența artificială.
Nu doar mediul academic sau cel economic, ci întreaga umanitate se luptă să înțeleagă impactul IA, să dea răspunsuri la o întreagă gamă de îngrijorări etice sau legate de abuzul asupra drepturilor de proprietate intelectuală. Utilizarea iresponsabilă a IA a făcut deja ca folosirea internetului să fie azi o experiență mult mai neplăcută și mai nesigură pentru foarte mulți dintre noi. IA care halucinează este desigur subiect de glume, dar în realitate poate crea vulnerabilități în marile sisteme de care depinde atât confortul, cât și securitatea noastră cotidiană.
În acest context, întrebările par să fie mai numeroase decât răspunsurile, cel puțin deocamdată. Iată o întrebare fundamentală: ce rămâne ireductibil uman într-o lume a algoritmilor predictivi?
Aceasta este întrebarea pe care o lansează Universitatea Politehnică Timișoara – UPT ca subiect al Tech Talks by UPT, care revine în 2026 cu tema ”Irreplaceable. The Future needs Humans”. Ediția din acest an se dorește un manifest despre rolul omului într-un viitor dominat de tehnologie și despre echilibrul dintre inovație, responsabilitate și umanitate. Tech Talks în 2026 marchează un moment special și în premieră pentru Europa de Est. Mario Draghi, o voce influentă a economiei globale, ajunge la Timișoara pe 15 mai 2026 pentru a dezbate, împreună cu alți lideri globali de opinie, teme cum ar fi impactul IA sau etica și potențialul uman în noua eră digitală.
Ca alumnus UPT, salut această inițiativă și am convingerea că dezbaterea de la Timișoara va contribui cu idei valoroase la conturarea unui viitor mai bun. Cred că dialogul dintre oameni, generator de progres, dovedește puterea umanității.
Articol publicat de Știrile Transilvaniei – https://stiriletransilvaniei.eu/2026/03/01/potentialul-uman-in-era-ia/