Peste 2.300 de tineri din România vor călători gratis cu trenul în Europa prin Programul DiscoverEU

Anul European al Tineretului 2022 începe cu vești bune de la DiscoverEU! 60.950 de tineri, dintre care 2.343 din România, au câștigat permise gratuite pentru a călători cu trenul în Europa.

În luna octombrie a anului trecut, din România au fost depuse 5.844 de solicitări, ceea ce înseamnă că 40% din numărul total al solicitanților au fost declarați câștigători.

Următoarea șansă de a participa la Programul DiscoverEU va fi în primăvara acestui an pentru tinerii care împlinesc acum 18 ani. Cei care doresc să participe pot urmări European Youth Portal – https://europa.eu/youth/home_en.

DiscoverEU este deja parte a Programului Erasmus+  care, în perioada 2021-2027, va beneficia de o dublare a finanțărilor față de bugetul anterior.  În Parlamentul European am susținut majorarea semnificativă a bugetului pentru Erasmus+, unul dintre scopuri fiind și creșterea sumelor alocate DiscoverEU. Printr-o finanțare mai generoasă a acestui program și mai mulți tineri din țara noastră ajunși la vârsta majoratului vor putea, prin intermediul călătoriilor cu trenul, să descopere diversitatea, istoria și cultura Europei, modul de viață european. Călătoria este o mare lecție de viață care ajută un tânăr să-și dezvolte independența, încrederea și deschiderea către noi culturi, toate acestea fiind competențe utile pentru viitor.

De la lansare, în 2018, peste 130.000 de tineri s-au bucurat de inițiativa DiscoverEU.