"Noua Europă acum" a ajuns și la Târgu Mureș

Casa Bernády din Târgu Mureș a găzduit, marți, 30 iulie a.c. prezentarea cărții “Noua Europă acum”, care cuprinde viziunea cu privire la viitorul UE a lui Frank Engel, deputat european din Luxemburg, ºi gândurile deputatului european Iuliu Winkler (UDMR, PPE) cu privire la acest subiect. Volumul a fost editat sub egida Fundaþiei “Kós Károly Akadémia” din Cluj-Napoca în patru limbi, română, maghiară, franceză ºi engleză. La evenimentul din Târgu Mureº, senatorul UDMR, Markó Béla, preºedintele Fundaþiei “Kós Károly Akadémia” a ținut o prelegere, iar cartea a fost prezentată de istoricul Soós Zoltán, directorul Muzeului Judeþean Mureº.

Soós Zoltán a considerat că însuºi titlul volumului este elocvent, sugerând că a venit timpul pentru o nouă abordare a viitorului UE. În opinia sa, prin maniera în care a fost scrisă cartea, cei doi autori invită cititorul să se implice în dezbaterea cu privire la viitorul UE. “Până ce Europa nu poate să trateze într-un mod adecvat problema suveranităþilor naționale, nu avem cum să vorbim despre o uniune eficientă. Această carte are un mesaj important, conform căruia drumul spre Statele Unite ale Europei s-a oprit brusc, când în anii `90 euforia era mare, ºi toată lumea credea că s-a născut o nouă putere a lumii. Dar, aºteptările privind integrarea nu s-au împlinit și, acum, putem vorbi numai de succese separate. În volum apare ºi ideea că Uniunea nu trebuie să se oprească la hotarele geografice ale continentului, pentru că din punct de vedere economic ºi Turcia, dar ºi Israel sau țări din Africa de Nord pot deveni parte a Uniunii”, a spus istoricul.

În momentul de față, cea mai importantă întrebare este cum va fi UE sau dacă va mai fi Uniune, a subliniat, la rândul său, senatorul UDMR, Markó Béla, preºedintele Fundaþiei “Kós Károly Akadémia”. “Frank Engel nu spune că trebuie să copiem Statele Unite ale Americii, el spune că trebuie creată o alianþă, o uniune cu guvernare comună ºi politică comună de securitate. Pe partea opusă a scalei pe care se întind opiniile se spune că o Europă unită nu poate să dea răspunsuri la întrebările importante, doar naþiunile pot să dea aceste răspunsuri. Aceasta este o părere foarte eurosceptică, prezentată de exemplu de premierul Ungariei la Băile Tuºnad. Între cele două extreme ale scalei există însă diferite gradații”, a spus Markó Béla.
Conform senatorului, maghiarii din Transilvania au sperat că prin integrarea într-o Uniune democratică ºi problemele specifice comunităþii se vor rezolva mai simplu.

“Am sperat că UE va forþa statele, în cazul nostru, România să folosească soluții adecvate pentru conviețuirea etnică. În acest domeniu aºteptările noastre au fost îndeplinite într-o mică măsură. Acum 20 de ani, în august 1993, au prezentat un memorandum la Consiliul Europei în care am cerut ca aderarea României să fie condiþionată de respectarea drepturilor minorităþilor”, a reamintit Markó Béla. Senatorul consideră că acesta a fost cel mai important document internaþional întocmit de UDMR până acum ºi singurul care a primit un răspuns fără echivoc și pozitiv din partea forurilor europene. “Din punctul nostru de vedere, viitorul UE nu depinde neapărat doar de rezolvarea problemelor politice ºi economice actuale, ci mai ales de felul în care va trata limbile și diferitele culturi ºi naþiuni”, a adăugat senatorul UDMR.

Iuliu Winkler a declarat că studiile nu pot fi privite ca fiind terminate, ideile prezentate în care trebuind gândite și dezvoltate. El crede că nu se poate vorbi despre viitorul UE fără o analiză a crizei economice, pentru că crizele multiple care se suprapun au accentuat dezbaterile privind viitorul Uniunii și au determinat luarea de decizii. “A fost reinterpretat ºi a devenit mai apreciat rolul Parlamentului European, majoritatea statelor membre trimit în Parlamentul European politicieni specializați pe domenii”, a arătat deputatul european al UDMR. Iuliu Winkler a mai vorbit ºi despre importanþa reîntoarcerii la ideea de bază a înfiinþării UE, arătând că trebuie găsit răspunsul la devierea de la proiectul inițial al construcției europene. În opinia sa, UE are viitor dacă va fi unită, pentru că într-o piaþă economică ºi a resurselor umane interconectată la nivel mondial, unde “totul se leagă cu tot”, statele singure nu pot să răspundă cu succes la provocările în acerba compeþitie globală. Iuliu Winkler consideră că în Statele Unite ale Europei, statele membre nu ar renunþa la suveranitate, ci s-ar realiza o punere în comun a suveranităților. Pentru Europa, un viitor sigur poate fi asigurat doar de o uniune politică, a subliniat Iuliu Winkler.

Târgu Mureș, 30 iulie 2013