Structura propusă de Jean-Claude Juncker pentru Comisia Europeană (CE) este inovatoare și reflectă că președintele acesteia și-a însușit prioritățile dezbătute, în luna iulie, de grupurile politice din Parlamentul European, consideră deputatul european al UDMR Iuliu Winkler, vicepreședinte al Comisiei pentru Comerț Internațional (INTA).
Vicepreședintele INTA a participat, miercuri seara, la Conferința președinților comisiilor de specialitate din Parlamentul European, care a dezbătut calendarul și modul de organizare a audierilor candidaților pentru funcțiile de comisari.
“Audierile comisarilor propuși vor fi foarte serioase și consistente. Parlamentul European, comisiile sale de specialitate, tratează cu multă seriozitate acest subiect, iar aceste audieri nu vor fi nicidecum formale. Nimeni nu poate să influențeze comisiile de specialitate ale Parlamentului European, ele fiind absolut independente în a-și stabili conținutul întrebărilor pe care le vor adresa candidaților. Structura propusă de Juncker pentru Comisie, care a fost dată ieri publicității, este inovatoare. Jean-Claude Juncker, primul președinte al CE desemnat conform rezultatelor alegerilor europene din luna mai, dovedește, prin structura propusă, că și-a însușit prioritățile pentru următorii 5 ani, care au fost dezbătute în luna iulie de grupurile politice din Parlamentul European”, a afirmat, joi, Iuliu Winkler.
Potrivit acestuia, Comisia ar urma să aibă o structură flexibilă, mai puțin rigidă și formală, și descentralizată, mai aptă pentru a putea răspunde provocărilor din următorii ani.
“Candidații pentru funcțiile de comisari au un puternic profil politic. Aceasta este dovada că președintele ales al CE a luat în considerare prioritățile dezbătute de Parlamentul European, și, evident, comisiile de specialitate vor construi audierile pe aceste priorități. Europa are nevoie de sporirea competitivității sale economice, de noi locuri de muncă, de protecție socială solidă, de granițe sigure și securitate energetică, iar comisiile vor interoga candidații așteptând răspunsul fiecăruia dintre aceștia la acest set de priorități”, susține deputatul european al UDMR.
Conferința președinților a decis ca audierile candidaților să înceapă luni, 29 septembrie a.c., obiectivul fiind ca în ședința plenară de la Strasbourg din 20-23 octombrie a.c. să fie dat votul asupra componenței noii Comisii Europene. Acest lucru ar permite începerea mandatului CE de la 1 noiembrie.