Anul care tocmai s-a încheiat a adus noi evoluţii în politica privind acordurile comerciale încheiate de Uniunea Europeană cu principalii săi parteneri. A intrat în vigoare, de pildă, CETA, mai exact Acordul Economic şi Comercial Cuprinzător dintre Uniune şi Canada. Se estimează că, prin acest document, volumul relaţiilor comerciale bilaterale va creşte simţitor. De pildă, exporturile din Uniunea Europeană către Canada vor fi mai mari cu 23% anual. Totodată, creşterea Produsului Intern Brut la nivelul Uniunii Europene va fi de aproximativ 11,6 miliarde de euro în fiecare an. Exportatorii din ţările Uniunii Europene vor putea, printre altele, să comercializeze grâu, făină şi vin pe piaţa canadiană fără a plăti taxe. În acelaşi timp, tarifele la export în sectorul construcţiilor de maşini, care se ridicau la 9,5 procente, se anulează, ca urmare a implementării CETA.
Nu de acelaşi succes s-au bucurat negocierile privind acordul de liber schimb între Uniunea Europeană şi Statele Unite. Partea americană a temporizat discuţiile privind aşa-numitul Parteneriat Transatlantic de Comerţ şi Investiţii, sau TTIP, după victoria în alegerile prezidenţiale din SUA a lui Donald Trump. Totuşi, la mijlocul anului trecut, părţile şi-au anunţat intenţia de a relua negocierile.
Deşi au fost puternic susţinute de instituţiile de la Bruxelles, ambele acorduri amintite au fost sever criticate în interiorul Uniunii Europene. Reprezentanţi ai agricultorilor, ai organizaţiilor din domeniul protecţiei mediului înconjurător sau ai sindicatelor europene, de exemplu, au protestat deschis şi adesea violent împotriva înţelegerilor negociate de Bruxelles.
Eurodeputatul român Iuliu Winkler este vicepreşedinte al Comisiei pentru comerţ internaţional a Parlamentului European şi membru al Partidului Popular European. În opinia sa, o mare problemă a acordurilor negociate de Uniunea Europeană cu partenerii comerciali este că nu au în spate o analiză serioasă cu privire la efectele lor în plan regional. Iuliu Winkler: “Referitor la beneficii şi costuri în cadrul unui acord comercial… Este un lucru despre care nu prea se vorbeşte la Bruxelles si în momentul în care eu îl pomenesc în Comisia pentru comerţ internaţional, colegii mei nu se uită foarte frumos la mine. Şi anume: cine face analiza regională, analiza în profil teritorial, dacă doriţi, a beneficiilor şi a costurilor unui acord comercial? Pentru că nu se face acest lucru. Se spune: “Este bine pentru Uniunea Europeană. Vom câştiga atâtea miliarde, vom câştiga atâtea mii de joburi”. Dar unde le câştigăm? Şi atunci marea problemă este că atunci când facem partea agricolă a unui acord comercial, când facem partea de export de tehnologie a unui acord comercial, când discutăm despre accesul pe piaţă, deci când facem această analiză, constatăm că, din nefericire, o parte dintre beneficii, de obicei, se situează mereu în altă parte decât în Estul Europei. Deci beneficiile sunt situate mereu prin Vest, sunt situate mereu prin Nord, acolo unde ţările respective ale Uniunii Europene sunt marii comercianţi, marii exportatori. Cel mai mare exportator european este, evident, Germania, care este şi cel mai preţios exportator, pentru că discutăm de tehnologie şi de produse cu înaltă valoare adăugată. Şi costurile acordurilor, de multe ori, din păcate, sunt situate în Estul Europei, de exemplu in România. În momentul în care discuţi relaţia cu China… România, ca şi condiţie de aderare la UE, la sfârşitul anilor ’90 şi-a restructurat industria oţelului, şi-a redus supracapacităţile provenite din economia comunistă centralizată dinainte de ’89 şi a plătit o dată acest preţ. L-am plătit şi la industria chimică, l-am plătit şi la industria zahărului, ca să dau numai câteva exemple. Acum, din nou, se pare că dacă nu reuşim să protejăm industriile europene de supracapacităţile chinezeşti, spre exemplu în domeniul oţelului, vom mai plăti o dată acelaşi preţ, că noi îl plătim. Cine mai produce oţel în Europa? Mai produc câţiva, dar preţul îl vom plăti noi, pentru că cea mai scăzută competitivitate există în Estul Europei”.
Printre lucrurile cel mai des reproşate negocierilor Uniunii privind acordurile comerciale s-a aflat lipsa de transparenţă. Eurodeputatul Iuliu Winkler crede însă că vremea în care aceste acorduri se încheiau exclusiv în spatele uşilor închise a trecut. “Suntem martorii naşterii unei noi lumi a comerţului. Aveam o activitate care era eminamente decisă în spatele uşilor închise, în spatele cortinelor, pentru că negocierile comerciale sunt de o tehnicitate nemaipomenită şi nici nu poţi să înţelegi acele lucruri dacă nu eşti specialist în comerţ. Deci negociatorii se retrăgeau… şi negociau. Acest lucru nu mai este sustenabil. Societatea, media şi ONG-urile doresc transparenţă. Doresc să înţeleagă ce se întâmplă. Doresc să afle cu ce mandat. De ce negociem TTIP, dacă îl negociem? De ce am respins Acordul comercial de combatere a contrafacerii, ACTA, şi de ce am votat pentru acordul comercial cu Canada şi ce beneficii vor fi de aici? Nevoia de transparenţă este un lucru legitim. În această nouă lume a comerţului va trebui să ne îndreptăm către un comerţ nu numai liber, dar şi un comerţ echitabil”.
Ofensiva economică a Chinei şi noile orientări comerciale ale Statelor Unite în mandatul preşedintelui Donald Trump reprezintă provocări serioase pentru Uniunea Europeană în perioada ce vine. În aceste condiţii, rămâne de văzut cât de competent, corect şi mai ales transparent vor fi negociate următoarele înţelegeri comerciale ale Uniunii Europene cu partenerii săi.
