Parlamentarul european UDMR Iuliu Winkler, care deschide lista Uniunii pentru alegerile din 9 iunie, a declarat, miercuri, că va continua să reprezinte drepturile minorităţilor etnice în Legislativul de la Strasbourg şi să se lupte pentru bani mai mulţi pentru dezvoltarea României.
“Sunt patru obiective în Parlamentul European, ele nu constituie neapărat o noutate, ci o continuare a activităţii noastre. În primul rând, vrem o reglementare-cadru în Uniunea Europeană pentru minorităţile naţionale, minorităţile etnice, care trăiesc în Uniunea Europeană. Apoi, vrem bani mai mulţi pentru dezvoltarea României şi mă refer aici la faptul că dorim fonduri suficiente în cele două politici mai importante – Politica agricolă comună şi Politica de dezvoltare regională. Apoi cred că este foarte important să spun faptul că dorim să avem o voce în Parlamentul European, pentru că despre problemele comunităţii maghiare din România cu siguranţă că alţii nu vor vorbi. Deci, dacă suntem noi acolo, noi vom face acest lucru. Şi, în sfârşit, vizavi de proiectul european, ne dorim o Europă mai puternică în lume. Vedem că astăzi Europa este puţin cam nevolnică, Uniunea Europeană are foarte multe probleme pe plan global, face faţă cu greu competiţiei globale şi noi ne dorim ca în următorii cinci ani acest lucru să se schimbe şi Uniunea Europeană să devină mai puternică în competiţia globală”, a afirmat Winkler, după ce UDMR a depus la Biroul Electoral Central listele pentru alegerile europarlamentare.
El a amintit că votul în Parlamentul European privind iniţiativa cetăţenească despre minorităţile naţionale a fost unul “covârşitor”, de peste 70%.
“Dar despre această iniţiativă nu Parlamentul decide, ci Comisia Europeană şi Comisia a refuzat să vină cu propuneri legislative. Noi suntem în proces la Curtea Europeană de Justiţie în această temă, aşa că noi credem că este posibil să convingem Comisia Europeană, este posibil să avem o schimbare de direcţie în acest sens şi ceea ce vedem – suveranişti, noi grupuri politice în Parlamentul European – toate acestea în 10 iunie vor începe să fie măsurate, iar cel mai important instrument, începând din 10 iunie şi către sfârşitul lunii iulie, atunci când va fi votat noul preşedinte al Comisiei Europene, va fi matematica. Matematica parlamentară va fi cel mai important instrument în Parlamentul European pentru a stabili noua compoziţie politică şi apoi noul şef al Comisiei Europene”, a explicat eurodeputatul.
Întrebat ce a lipsit până acum în ceea ce priveşte strategia României pentru Schengen şi ce ar trebui făcut, Iuliu Winkler a explicat că aceasta este o discuţie “extrem de lungă”.
“Eu cred că se puteau face mai multe, atât la nivelul preşedinţiei României, cât şi la nivelul acţiunii externe. Bineînţeles că trebuiau făcute foarte multe lucruri care, eventual, poate s-au făcut şi nu ştim noi, pentru că nici nu trebuie să fie publice, diplomaţia nu întotdeauna se petrece la lumina reflectoarelor. Acum, sigur, că nu suntem primul stat care intrăm în două trepte cu Acordul Schengen, există alte trei state care au făcut acest lucru. Austria însăşi a intrat în două etape. (…) Acum, sigur, noi nu avem acest calendar şi ni-l dorim şi cred că este un obiectiv legitim. (…) Obiectivul de a avea în acest an, dacă nu aderarea deplină la Schengen, cel puţin un calendar al aderării este un obiectiv care mie mi se pare posibil de atins. Cu siguranţă va trebui să vedem ecuaţia politică din Parlamentul European după 9 iunie, pentru că ea va determina şi conducerea politică a Comisiei Europene”, a transmis parlamentarul european. AGERPRES/(A – autor: Cătălina Matei, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)