Corespondență de la Sorin Popescu: Statele vest-europene nu trebuie să încerce să le “reeduce cu diverse metode” pe cele din Est care nu acceptă politica de deschidere față de migranții extracomunitari, dar și în cazul României acești migranți ar putea fi o oportunitate având în vedere insuficiența forței de muncă și acest subiect va trebui abordat mai devreme sau mai târziu, a estimat eurodeputatul român Iuliu Winkler (PPE) la o întâlnire cu un grup de jurnaliști români.
“Săptămâna trecută am votat mandatul Parlamentului European pentru negocierile privitoare la regulamentul Dublin (ce reglementează soluționarea cererilor de azil în UE — n.r.) și a fost o mare discuție despre cum am votat unii sau alții”, a spus el, referindu-se la propunerea Parlamentului European privind adoptarea unor cote obligatorii automate și permanente pentru redistribuirea refugiaților în statele UE, fiind propuse și sancțiuni pentru țările care nu le acceptă.
“Eu cred că atât timp cât nu se va face o distincție foarte clară între subiectul refugiaților și subiectul migranților economici, soluția europeană va fi imposibilă (…) Pot să încerce nordicii și vesticii să ne reeduce cu diverse metode pe noi din Est, soluția va fi imposibil de găsit”, a apreciat Iuliu Winkler.
El a remarcat în continuare că “problema migrației nu este atât de importantă sau atât de sus pe agenda publică din România, dar a fost crucială în alegerile din Germania, Austria, Franța și ea va trebui abordată și de societatea românească mai devreme sau mai târziu pentru că România suferă astăzi deja de lipsă de forță de muncă, iar toți angajatorii, atât cei autohtoni, cât și cei străini vin și semnalează acest lucru”. “Deci, la un moment dat va trebui să dezbatem în societate și să decidem ce anume va trebui să facem cu acest subiect”, a conchis eurodeputatul PPE.
AGERPRES/(editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)