Iuliu Winkler ºi-a prezentat raportul de activitate
Deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE), liderul Organizaþiei Judeþene Hunedoara a UDMR ºi-a prezentat, luni, raportul de activitate pentru perioada septembrie 2012-iulie 2013 în cadrul unei conferinþe de presã susþinutã la Deva.
“De când sunt membru al Parlamentului European, în fiecare an fac acest raport de activitate. Nu este obligatoriu sã fac acest raport, însã, eu mi-am impus realizarea lui, pentru cã eu consider cã este de datoria mea sã mi vin în faþa Dvs. ºi sã prezint direcþiile principale pe care s-a axat activitatea mea în decursul unui an de muncã”, a declarat deputatul european al UDMR.
Iuliu Winkler a amintit trei din principalele sale preocupãri, respectiv cadrul bugetar multianual al UE pentru perioada 2014-2020, implicarea sa ºi a UDMR în organizarea Congresului PPE care s-a desfãºurat în octombrie anul trecut la Bucureºti, precum ºi contribuþia pe care a avut-o la realizarea cãrþii “Noua Europã acum”, alãturi de colegul sãu, deputatul Frank Engel (Luxemburg) în contextul în care dezbaterile cu privire la viitorul Europei sunt din ce în ce mai aprinse.
“Congresul PPE de la Bucureºti a fost unul extrem de important pentru faptul cã dupã 20 de ani a fost adoptat un nou program cadru. Pentru UDMR a fost important pentru cã am reuºit introducerea în noul program a unui capitol care se referã la drepturile ºi protecþia minoritãþilor naþionale, dar ºi a altuia referitor la regiuni ºi importanþa acestora în Europa”, a spus Winkler.
Referindu-se la dezbaterea cu privire la viitorul Europei, deputatul european al UDMR ºi-a exprimat dezamãgirea cã în România aceasta nu existã. “Exprimarea opiniei cu privire la viitorul UE nu este apanajul celor 33 de parlamentari ai României. Ar trebui sã existe o dezbatere în România în care sã fie implicaþi parlamentarii, politicienii, dar mai cu seamã societatea civilã. Suntem de ºase ani membri cu drepturi depline ai UE ºi, din pãcate, constat, cã de exemplu, pentru mediul academic ºi universitar nu este importantã aceastã discuþie în urma cãreia, nu azi sau mâine, dar cât de repede, se va naºte o nouã Europã. (…) Ar trebui ca în urma unei astfel de dezbateri sã vedem ce fel de Europã ne dorim, o Europã a regiunilor, o Europã federalã?”, a arãtat Iuliu Winkler.
Raportul de activitate al deputatului european Iuliu Winkler poate fi gãsit la link-ul: http://www.winklergyula.ro/index.php/ro/sinteza-activitatii/drumul-spre-noua-europa-activitatea-mea-in-parlamentul-european-537-i-acasa-in-perioada-septembrie-2012-iulie-2013/