Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) condamnă cu fermitate tentativa de asasinare a premierului slovac Robert Fico. ”Suntem cu toții oripilați și șocați de ceea ce s-a întâmplat. Condamnăm în termeni fermi violența de orice fel, dar, în primul rând, acest act de maximă violență pe care l-am putut vedea. Îi dorim premierului Fico însănătoșire grabnică”, a declarat, deputatul european Iuliu Winkler miercuri seara, în cadrul unei dezbateri electorale desfășurată la Euronews.
Europarlamentarul a afirmat că tentativa de asasinare a premierului slovac arată unde se poate ajunge în cazul în care violența verbală în mediul politic și implicit în spațiul public nu este oprită la timp. ”Este de-a dreptul șocant ce s-a întâmplat. (…) Violența verbală, violența de orice fel în politică duce, până la urmă, la ceea ce s-a întâmplat în această seară. (…) Respectul din politică a dispărut. Sigur că sunt diferențe între București și, eu știu, alte capitale europene din vest sau din centrul Europei, dar, în general, pot să fac această afirmație că respectul în politică este pe cale de dispariție, chiar și eleganța din politică este o pasăre foarte rară”, a spus Winkler.
În opinia sa, în primul rând în mediul politic trebuie combătute discursul violent, jignirile și înjurăturile. În context, el a amintit faptul că în Parlamentul European, în cadrul reuniunilor, dacă vreun coleg apelează la un limbaj violent sau jignitor, acesta este avertizat de președintele de ședință, iar dacă nu se conformează este scos din sala de plen de oamenii de ordine. ”Cred că acesta este un gest minim pe care ar trebui să-l facă colegii noștri deputați și senatori în Parlamentul României pentru că ceea ce se întâmplă la noi în ultima perioadă, de luni bune, poate chiar de ani de zile, este exact preambulul sau posibilul preambul, al extremismului dus în forma fizică, al agresiunii duse în forma fizică”, a subliniat Iuliu Winkler. Europarlamentarul UDMR consideră că în politică trebuie să existe schimburi de opinii, iar respectul reciproc trebuie să stea la baza oricărui dialog sau dispută de idei.
Europarlamentarul Iuliu Winkler conduce lista UDMR la alegerile pentru Parlamentul European care vor avea loc în 9 iunie.
CMF: 43240001
Articol de Ioana Pop, publicat de www.stiriletransilvaniei.ro – https://stiriletransilvaniei.ro/2024/05/16/iuliu-winkler-avertizeaza-ca-escaladarea-violentei-verbale-in-mediul-politic-se-transforma-in-agresiune-fizica-pe/