În primul semestru al anului 2019, România va fi responsabilă de președinția rotativă în cadrul Consiliului Uniunii Europene (format din reprezentanții guvernelor naționale). Astfel, România va deveni cea de-a patra țară din Europa de Est, după Letonia în 2015, care va prezida în cadrul Consiliului UE.
Eurodeputatul Iuliu Winkler, din grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat) (PPE), a analizat perspectivele exercitării Preşedinţiei române a Consiliului UE, în primul semestru al anului 2019.
Vladimir Adrian Costea: Care este importanţa deținerii Președinției Consiliului UE din 2019? Cum poate România “profita” de pe urma acestei oportunități?
Iuliu Winkler: După 12 ani de la aderarea la UE, pentru întâia oară, România este programată să dețină președinția Consiliului UE în primul semestru al anului 2019. Deținerea președinției Consiliului UE pentru întâia oară a fost importantă pentru fiecare dintre statele membre ale UE și va constitui și pentru România un test de maturitate extrem de important atât din punctul de vedere al partenerilor noștri europeni, cât și pentru întreaga societate din țara noastră.
Din perspectiva statutului de membru al UE, România va trebui să dovedească capacitatea sa administrativă de a gestiona toate îndatoririle aferente președinției rotative. Aceasta presupune conducerea tuturor grupurilor de lucru, a reuniunilor consiliilor, a întregului mecanism birocratic extrem de complicat al instituțiilor europene și să dovedească, prin reprezentanții săi, o bună cunoaștere a tuturor dosarelor ce se vor afla pe ordinea de zi timp de 6 luni. Treacând dincolo de cunoașterea dosarelor, România trebuie să manifeste o atitudine proactivă, materializată prin exprimarea opiniilor sale în procesul complex de codecizie care are loc între cele trei instituții fundamentale ale UE: Comisia, Parlamentul European și Consiliul.
Din perspectiva societății românești, deținerea președinției Consiliului UE reprezintă o șansă pentru România de a ocupa în Uniune locul la care noi considerăm că suntem îndreptățiți, dar, în acealași timp, este și o răspundere de a duce la bun sfârșit toate atribuțiile ce-i revin în această poziție. Acest moment poate fi șansa noastră de a scăpa de frustrarea foarte des formulată atât de politicieni, cât și de societatea civilă legată de faptul că la 10 ani de la aderare, România nu dispune de influența, care ar fi justificată prin dimensiunile geografică, demografică și economică, în clasamentul celor 28 de state membre.
Care sunt politicile în cadrul cărora România ar putea aduce o contribuție importantă?
În funcție de contextul european, de priorităților perioadei, va trebui să ne alegem și noi cele trei, cinci teme pe care vom insista în cele 6 luni. Această alegere trebuie să fie justificată printr-o serie întreagă de factori. Cred că dezbaterea publică internă în România pe această temă este foarte importantă. Ea a început deja, dar trebuie intensificată, iar în aceasta trebuie atrași cei mai importanți actori din societate: mediul economic, mediul academic, mediul politic, societatea civilă. Europarlamentarii, la rândul lor, pot să contribuie semnificativ la această dezbatere.
Trebuie să ținem cont de faptul că președinția Consiliului UE presupune formarea troicilor. România va forma un trio de lucru împreună cu Austria, care va deține președinția în ultimele 6 luni ale anului 2018, și Finlanda, care va prelua președinția de la țara noastră. Prin Tratatul de la Lisabona s-a stabilit că aceste triouri trebuie să conlucreze strâns, să stabilească obiective pe termen lung și să pregătească o agendă comună, în acest fel generând subiectele majore care vor fi tratate în Consiliu pe parcursul a 18 luni. Să nu uităm faptul că România, pe baza acestui program elaborat în colaborare cu Austria și Finlanda, își va pregăti propriul program detaliat pentru președinția de 6 luni. Trecerea de la o președinție la alta trebuie să se petreacă într-un mod fluid, armonios, iar dosarele neînchise trebuie transferate fără sincope.
Cred că va trebui să avem un cuvânt de spus în problemele Parteneriatului Estic, în cele legate de securitatea în regiunea Mării Negre, dar am putea să fim curajoși și în privința chestiunii continuării lărgirii UE, subiect care va reveni în actualitate în 2019, după alegerile pentru Parlamentul European. România dispune de expertiza necesară pentru a fi credibilă atunci când vorbește de perspectivele stabilității în Balcani și de nevoia ca UE, în cele din urmă, să-și propună înglobarea treptată a tuturor statelor balcanice în interiorul granițelor sale. În orice caz, România va trebui să-și sprijine vecina din Balcani, și anume Serbia, care este cel mai avansat candidat la aderarea la UE.
Care vor provocările pe care președinția română va trebui să le gestioneze în acel moment?
Ieșirea Marii Britanii din UE s-ar putea produce chiar în timpul președinției României a Consiliului UE. Deci, cred că cele mai importante provocări de gestionat vor fi Brexit-ul și alegerile pentru Parlamentul European care vor avea loc, cel mai probabil, în luna mai 2019, context care va duce la o intensificare a dezbaterii cu privre la viitorul UE 27. Dar, e necesar să mai amintim și alte câteva dosare foarte importante care nu pot fi finalizate înainte de definitivarea acordului cu privire la Brexit, iar acestea sunt Cadrul Financiar Multianual al UE (MFF) după anul 2020 și viitorul celor două mari politici europene, Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună.
În acest context, revin la cele două categorii de atribuții, pentru că acestea sunt reale provocări pentru România în exercitarea președinției Consiliului UE. Este nevoie de pregătirea logistică a președinției, în contextul în care avem foarte multe de făcut în privința capacității noastre administrative de a gestiona procesul de legiferare european. Miniștrii și/sau secretarii de stat vor trebui să cunoască tematicile europene și să prezinte, referitor la acestea, pozițiile proprii ale României, iar experții în probleme europene vor trebui să aibă o participare competentă și eficientă la funcționarea angrenajului european.
Din păcate, echipa de experți coordonată înainte de 1 ianuarie 2007 de profesorul Vasile Pușcaș s-a dizolvat odată cu atingerea obiectivului aderării, deși era categoric oportună menținerea și consolidarea acestei echipe, deoarece în funcționarea mecanismului birocratic european memoria instituțională este extrem de importantă.
De provocări vom avea parte și în ceea ce privește valoarea adăugată cu care putem veni, într-un moment crucial în dezbaterea referitoare la viitorul UE. Adeseori, afirmăm că România este cea mai proeuropeană țară din Europa Centrală și de Est. Timp de 6 luni, vom avea ocazia de a dovedi acest lucru prin reconfirmarea dorinței noastre de susținere a unei uniuni politice, de aderare la Uniunea Economică și Monetară și de afirmarea coerentă a sprijinului nostru pentru o UE27 mai puternică și care să nu intre în coliziune cu optimismul nostru euroatlantic.
Pregătirea președinției a început și cred că eforturile trebuie intensificate mai ales că, în următorul an și jumătate, trebuie să folosim perioada de pregătire pentru obținerea unor obiective indirecte. Acestea sunt evident legate de aderarea la Spațiul Schengen, unde trebuie să obținem progrese clare după alegerile din Germania, apoi e vorba de eliminarea Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV), fiind necesar să obținem ca raportul pentru anul 2017 să fie ultimul raport MCV pentru România. De altfel, eficiența limitată a MCV este susținută și de faptul că Croației, aderată la UE în 2013, nu i s-a aplicat un astfel de mecanism. Supravegherea mecanismelor statului de drept și ale justiției trebuie să fie comună pentru toate statele membre. Și, în sfârșit, trebuie să menționăm și găzduirea unei agenții europene la București, România numărându-se printre puținele state membre care nu oferă sediu pentru vreuna dintre aceste instituții europene. Dosarul depus pentru a obține găzduirea Agenției Europene pentru Medicamente va fi pe ordinea de zi a Consiliului Afaceri Generale în luna septembrie a.c. Și această candidatură, deși foarte ambițioasă, se poate materializa, dacă, în săptămânile care urmează, facem toate eforturile și diligențele necesare.
În domeniul securității estice, ce trebuie să facă România în privința regiunii Marii Negre și a parcursului european al Republicii Moldova? Considerați că România își poate asuma o poziție de promotor al integrării Republicii Moldova în UE?
Rolul României în regiunea Mării Negre este unul incontestabil, iar în contextul preluării președinției Consiliului UE, regiunea Mării Negre este o prioritate evidentă. Parcurgem o perioadă marcată de transformări rapide și de evoluții în care este esențială capacitatea noastră de a menține un echilibru și de a contribui la armonizarea intereselor UE și cele ale NATO.
Suntem și va trebui să rămânem cel mai activ și solid susținător al vocației europene a Republicii Moldova. Putem să facem mai mult în privința ajutorului concret în vederea apropierii dintre Republica Moldova și UE. Este important să contribuim la menținerea perspectivei aderării sale la UE și nu trebuie să uităm, în mijlocul acestor demersuri, că guvernele sunt vremelnice, iar politica României în Republica Moldova trebuie să fie dictată de intersul societății și al cetățenilor.
În ce măsură potențialul energetic și biosferic al Dunării și al Deltei Dunării poate fi mai bine valorificat în această perioadă? În domeniul luptei anticorupție, care este contribuția pe care România o poate aduce în privința procurorului european?
Așa cum am argumentat deja, prioritățile pe care ni le alegem nu trebuie să fie prea numeroase pentru că ar duce la disiparea energiilor și nu am reuși să excelăm sau să obținem rezultatele dorite în niciunul dintre dosare. Putem vorbi despre foarte multe dosare punctuale, dar cred că trebuie să fim înțelepți și selectivi în alegerea priorităților, care odată alese trebuie urmărite cu perseverență.
Care sunt riscurile la care România se poate expune ca urmare a unei gestionări necorespunzătoare a președinției Consiliului UE?
Principalul risc la care se expune România este acela de „profit” nerealizat. Avem ocazia de ne ameliora reputația la Bruxelles. În același timp, cele 6 luni ale președinției reprezintă și șansa de a proiecta o nouă viziune despre viitorul țării noastre în întreaga societate românească. Putem să elaborăm până atunci proiectul de țară al României pe care apoi îl putem proiecta în plan intern, dar și în cel european. Sau putem să ratăm această șansă importantă, dacă ne lipsește concentrarea necesară.
Interviu publicat sub semnătura lui Vladimir Adrian Costea, Europunkt
