IMM-urile au nevoie de susținere pentru a deveni ”verzi”

Întreprinderile mici şi mijlocii româneşti nu vor putea absorbi singure, fără susţinere de la bugetele naţional şi în special european, costurile tranziţiei către economia „verde” stabilită de politica de protecţie a mediului a Uniunii Europene „Fit for 55”, a declarat prim-vicepreşedintele Asociaţiei Europene a IMM-urilor, euro-deputatul Iuliu Winkler, în cadrul unei dezbateri despre transformarea economiei româneşti după modelul european.

„În ceea ce priveşte internalizarea costurilor tranziţiei din partea întreprinderilor mici şi mijlocii, categoric că ele nu pot, sau foarte puţine dintre întreprinderile mijlocii sau mici pot să spună astăzi că vor putea internaliza aceste costuri, ele nu vor putea (să susţină de unele singure aceste costuri, n.r.). (…) Eu cred că răspunsul (…) este ‘nu, întreprinderile mici şi mijlocii, ca regulă generală, nu vor fi în stare să internalizeze costurile tranziţiei’, au nevoie de susţinere, atât de susţinerea statului din bugetul naţional, cât şi mai ales de susţinerea Uniunii Europene din bugetul european”, a afirmat Iuliu Winkler, transmite Agerpres.

Prim-vicepreşedintele Asociaţiei Europene a IMM-urilor a apreciat că întreprinderile mici şi mijlocii româneşti au nevoie de acele forme de sprijin de stat aplicate deja de guvernele vest-europene, precum susţinerea învăţământului dual şi a celui profesional sau cooperarea dintre mediul privat, sistemul de învăţământ şi administraţie.

„IMM-urile româneşti au nevoie de diverse forme de ajutor de stat şi de susţinere şi de aceea eu am spus că ajutorul de stat nu trebuie să ne ducă imediat cu gândul la formele de ajutor de stat care sunt prevăzute în lege. Ci trebuie să ne ducă în sfârşit la nişte forme de ajutor mai subtile pe care guvernele vest-europene le-au învăţat foarte bine: dacă susţin învăţământul şi educaţia duală şi profesională, susţin economia. Dacă investesc în infrastructură, ca Guvern, susţin economia. Dacă investesc în flexibilizarea finanţării şi în toată dezvoltarea aceasta a clusterelor care deja a început – colaborarea dintre administraţie, învăţământ şi companiile, firmele private ale economiei locale – aceste lucruri au început deja în România, dar sunt în prea puţine locuri, nu ne ajunge doar Bucureştiul, Clujul, Ploieştiul, Iaşiul şi câte centre or mai fi, oricum nu cred că ajungem la mai mult de 10 cu această numărătoare, trebuie să multiplicăm aceste efecte”, a menţionat Iuliu Winkler.

Programul „Fit for 55”, parte a „European Green Deal” propus de Comisia Europeană, are în vedere obţinerea aşa-zisei „neutralităţi climatice” până în 2050, prin scăderea cu minim 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în anul 2030.

Articol publicat în Focus energetic, https://www.focus-energetic.ro/imm-urile-au-nevoie-de-sustinere-pentru-a-deveni-verzi-77512.html