Hunedoreanul Iuliu Winkler scrie despre "Noua Europă acum"

Manifest
Cartea îl are ca ºi co-autor pe europarlamentarul Frank Engel din Luxemburg ºi vorbeºte deschis despre viitorul UE
Ieri la Deva, a avut loc lansarea lucrării intitulate “Noua Europă acum”, care cuprinde ideile lui Frank Engel, deputat european din Luxemburg, cu privire la viitorul Uniunii Europene (UE) reunite într-un “Proiect de manifest pentru Statele Unite ale Europei” ºi gândurile celui din România, hunedoreanul Iuliu Winkler adunate sub titlul “Europa unită, o altfel de Europă”.
Volumul a fost editat sub egida Fundaþiei “Kós Károly Akadémia” din Cluj Napoca, în patru limbi, română, maghiară, franceză ºi engleză. Potrivit autorilor, UE trebuie repusă pe traiectoria sa iniþială, cea gândită de fondatori, ºi care va duce, inevitabil, la construcþia Europei federale, unite ºi din punct de vedere politic.

Manifest pentru Statele Unite ale Europei

În lucrarea semnată de europarlamentarul luxemburghez Frank Engel, Statele Unite ale Europei ºi federalizarea bătrânului continent, reprezintă un proiect vechi, de cel puþin 60 de ani, aceasta fiind în fapt, viziunea părinþilor fondatori ai UE. În momentele actuale, undeva pe drumul spre crearea Europei federale, lucrurile s-au oprit la piaþa unică ºi la integrarea economică a statelor membre, ingnorându-se partea politică. Potrivit autorului, în faþa globalizării ºi a unor state precum India sau China, UE, în actuala formă de organizare ºi funcþionare, are toate ºansele să devină irelevantă în plan global. În plus, procesul pentru crearea Statelor Unite ale Europei este obstrucþionat de lideri care nu realizează că statele naþionale sunt entităþi desuete, care nu mai pot să facă faþă provocărilor globale ºi al căror sfârºit este implacabil.
Uniune cu două viteze, un scenariu periculos
La rândul său, europarlamentarul hunedorean Iuliu Winkler consideră că, la nivel european, au apărut o serie de scenarii cu privire la viitorul Europei, iar unul dintre cele mai nefericite este cel care vede salvarea acesteia din faþa crizei economice ºi sociale prin crearea unei Uniuni cu două sau chiar mai multe “viteze”, scindată între Nord ºi Sud, între Vest ºi Est, între vechile ºi noile membre. “Având în vedere contextul actual ºi aceste scenarii vehiculate, statele din Europa Centrală ºi de Est trebuie, cât mai repede, să devină actori semnificativi în dezbaterea pe marginea construirii Europei federale. Din păcate, noi, europenii care am rămas dincolo de Cortina de Fier, am acumulat o experienþă diferită, trăind zeci de ani rupþi de restul continentului. Scindarea Europei este un scenariu periculos care nu va avea efecte pozitive în timp”, susþine Winkler. Statele Unite ale Europei se pot clădi având susþinerea reală a cetăþenilor săi ºi bazându-se pe un Parlament European mai puternic ºi cu competenþe sporite. (Raluca Polmolea)

Servus Hunedoara, 9 iulie 2013