Dragă Europa,
Astăzi este 9 mai și este ziua ta. Cu acest prilej, unii dintre noi privesc spre trecut, iar alții spre viitor. Cei care azi privesc în trecut apreciază rolul tău în istorie, apreciază sfârșitul războaielor și cea mai lungă perioadă de pace din istoria ta, apreciază reconcilierea dintre națiuni. Toate acestea sunt importante. Este însă esențial să privim și spre viitor.
Noi, maghiarii din Transilvania, de ziua ta, ne uităm spre viitor și vedem că proiectul european, Uniunea Europeană, se află la răscruce.
Cu toții suntem de acord că este nevoie de schimbare și cu toții suntem conștienți că această schimbare este inevitabilă. Direcția schimbării este cea care naște discordie între națiuni, guverne și politicieni.
Sunt unii care proiectează o Europă creuzet. Națiuni, comunități naționale, identități, regiuni, tradiții, religii și cultură, toate sunt măcinate într-o moară mare, iar micile bucăți rezultate sunt vărsate într-o oală de topire. Rezultatul este o mare uniformizare. Alții consideră diversitatea europeană ca fiind cea mai importantă valoare și proiectează o Uniune Europeană asemenea unui mozaic frumos în care identitățile, culturile, limbile, tradițiile, națiunile și comunitățile naționale, regiunile europene sunt piesele unicat care formează un întreg armonios. Altfel spus, sunt pietrele prețioase ale acestui mozaic unic în lume, care este noua Uniune Europeană.
Mesajul comunității maghiare din România de Ziua Europei se referă la faptul că trebuie să ne reîntoarcem la valorile părinților fondatori, să punem din nou cetățenii, comunitățile, tradițiile creștine, păstrarea identității în centrul construcției europene. Doar așa vom putea continua construcția europeană.
Odată cu lărgirea spre Europa Centrală și de Est, diversitatea a crescut spectaculos. Tocmai de aceea Uniunea Europeană este o construcție cu adevărat unică în lume. Această bogăție trebuie păstrată! Trebuie să revenim la acest drum și trebuie să parcurgem acest drum.
Noi, maghiarii din România, ne dorim o Europă unde națiunile, comunitățile naționale, păstrându-și propriile valori, pot să-și construiască viitorul. Ne dorim o Europă unde minoritățile autohtone se pot simți ocrotite de primejdie, pentru că au încredere că, la nivel european, se va realiza cadrul care va reglementa protecția lor și care va oferi siguranță pentru comunitățile autohtone, minoritățile naționale și pentru toți cetățenii UE.
De aceea ți-am scris astăzi din Kolozsvár – Cluj – Klausenburg, capitala ținutului nostru natal, Erdély – Transilvania – Siebenbürgen.
Ne-am declarat sincer dorința noastră și te rugăm să o primești cu bună-credință!
La mulți ani Europa!
9 mai 2019