Un nou model social european trebuie construit pe baza dialogului social, iar în centrul politicilor sale trebuie să se afle copiii și tinerii, a afirmat deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE), marți, în cadrul dezbaterii “Europa socială a secolului 21” care a avut loc la Luxembourg cu prilejul manifestărilor dedicate împlinirii a 40 de ani de la constituirea Partidului Poular European (PPE).
La dezbaterea care a fost deschisă de președintele PPE, Joseph Daul, a participat și Marianne Thyssen, comisar pentru muncă și probleme sociale.
“Este timpul să regândim modelul social european, iar acest exercițiu trebuie să fie inclus în provocarea mai amplă de a regândi viziunea noastră, a PPE, despre viitorul UE. Este foarte important ca această nouă viziune să includă toate cele 28 de state membre ale UE, de la est la vest și de la nord la sud. Europa este, astăzi, brăzdată de diviziuni. Dacă acum câțiva ani, în timpul crizei din Grecia, diviziunea semnificativă era între nord și sud, astăzi, mai ales din cauza crizei migrației, diviziunea care se adâncește este cea dintre estul și vestul UE. Un nou model social european trebuie construit pe baza dialogului social, iar practica dialogului social este diferită în statele membre pur și simplu deoarece structura societăților și mediul social sunt diferite de la un stat membru la celălalt. Acesta este cel mai fertil sol pe care populiștii înfloresc, iar noi nu putem permite acest lucru! Noi, PPE, trebuie să rămânem dedicați unei Europe unite care să-i includă pe toți. Viziunea noastră pentru viitorul Europei nu trebuie să fie una a unui nucleu cu 12 state membre sau cu 15, ci aceea a unei uniuni a celor 28”, a declarat Iuliu Winkler în intervenția pe care a avut-o în cadrul dezbaterii.
Deputatul european al UDMR a atras atenția asupra faptului că viitorul model social european trebuie să aibă copiii și tinerii în centrul politicilor sale. În opinia sa, actuala clasă politică europeană este răspunzătoare pentru viitorul tinerei generații.
În intervenția sa, Winkler a pus un accent deosebit pe zecile de mii de copii și tineri aflați în diverse sisteme de protecție a copilului, solicitând Comisiei Europene să realizeze un mecanism eficient de diseminare a bunelor practici dat fiind faptul că în acest domeniu fiecare stat se bucură de subsidiaritate deplină.
” Nu este ușor (realizarea unui nou model social european -n.n.), deoarece noile politici sociale și noua viziune trebuie să armonizeze situații și interese foarte diferite, dar sunt sigur de un lucru, că accentul trebuie pus pe tineri. Suntem răspunzători pentru următoarea generație și suntem răspunzători pentru atenuarea excluziunii sociale, dar și pentru reducerea inegalității din ce în ce mai profunde care îi marchează, astăzi, pe cetățenii europeni, în primul rând, pe tineri. Trebuie să ne gândim și la situațiile extreme, la acei tineri care sunt împinși la periferia societății, la orfani și la cei care își petrec copilăria în sisteme de protecție socială. În țara mea, România, zeci de mii de copii și de tineri sunt incluși în diverse forme de protecție care funcționează cu greutate din cauza birocrației excesive, a regulilor prea rigide și uneori chiar din cauza corupției. Evident, protecția copilului este organizată de fiecare stat membru în parte, dar Comisia Europeană trebuie să facă mai mult pentru diseminarea și popularizarea celor mai bune practici în acest domeniu pe baza principiului european conform căruia interesul copilului trebuie să primeze în orice decizie”, a subliniat Iuliu Winkler.
Între 30 și 31 mai a.c., PPE a celebrat, la Luxembourg, împlinirea a 40 de ani de la constituirea sa.
La evenimentul dedicat aniversării, care a avut loc, luni, în hemiciclul Parlamentului European (PE) din Luxembourg, dar și la lucrările și dezbaterile organizate pe parcursul celor două zile în cadrul Adunării Politice a PPE, UDMR a fost reprezentată de deputatul Borbély László, președinte al Comisiei de Politică Externă a Camerei Deputaților, și de parlamentarul european Iuliu Winkler. UDMR este de 23 de ani membră a familiei popularilor europeni, activitatea sa în cadrul PPE, atașamentul la valorile creștin-democrate și pro-europene fiind apreciată de întregul PPE.
La închiderea lucrărilor Adunării Politice, atât președintele PPE, Jospeh Daul, cât și secretarul general Antonio López-Istúriz White au reiterat sprijinul PPE pentru partidele sale membre din România în alegerile locale din 5 iunie a.c.