Cooperarea mai strânsă între regiuni poate să ducă la o îmbunătăþire semnificativă a gradului de absorbþie a fondurilor europene pentru cadrul financiar multianual 2014-2020, a afirmat deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE), miercuri, la dezbaterea “Regiunile înfrățite deschise pentru a sprijini IMM-urile și dezvoltarea regională cu ajutorul proiectelor finanțate din fonduri europene” care a avut loc la Comitetul regiunilor cu prilejul ediției din acest an a “Zilelor Deschise”.
La dezbaterea de la Bruxelles au participat ºi președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, membru al Comitetului Regiunilor, care a susținut o prezentare cu tema “Cum să gândești global și să acționezi local”, precum și președintele CJ Hunedoara, Adrian Nicolae David.
Cu această ocazie, Winkler a arătat că singurul program care a reușit să atragă peste 60% din finanțările europene este Programul Operațional Regional (POR). “Dacă ne uităm la România, vom observa că singurul program operaþional care a reușit să atragă peste 60% din finanțările europene este POR. Acest lucru înseamnă că descentralizarea are un efect pozitiv în realizarea de proiecte, în finanțarea și implementarea lor. În România, în cadrul programului pentru mediu s-au atras puțin peste 47% din fonduri, în cel de resurse umane 46%, iar în cel de competitivitate stăm un pic mai bine, cu 58% , dar aceasta doar pentru că și acest program a funcționat într-o manieră relativ descentralizată”, a spus deputatul european al UDMR.
“România are probleme în performanța sa cu privire la absorbția de fonduri europene. (…) Avem totuși un potențial uriaș pentru absorbția finanțărilor aferente cadrului financiar multianual 2014-2020”, a mai declarat Iuliu Winkler. În opinia sa, acest potențial poate fi crescut prin cooperarea între regiuni. “La 8 ani de la aderarea la UE, a crescut gradul de cooperare între actorii implicați în atragerea de fonduri europene. Pentru că avem mai multă experiență, pentru că suntem mult mai deschiși spre colaborare și pentru identificarea celor mai buni parteneri, cred că acum suntem capabili să elaborăm proiecte mai bune și să avem o performanță mai bună”, a spus deputatul european.