Statele membre supun miercuri la vot planul de măsuri elaborat după taxele vamale impuse de Statele Unite. Experții în comerț au convenit ca măsurile să fie echilibrate, astfel încât impactul să fie împărțit echitabil în Uniunea Europeană.
Comitetul privind barierele comerciale – o reuniune tehnica de lucru, cu experti din toate statele membre – începe la Bruxelles, la 14:00, ora locală.
Dacă se obține o majoritate calificată, noile taxe vor fi aplicate în două etape: pe 15 aprilie – primul val, ca răspuns la tarifele impuse de Trump pentru importurile europene de oțel și aluminiu. Cele mai multe tarife ar urma să fie aplicate din 15 mai.
Relația comercială UE-SUA, în cifre
Războiul tarifelor este în desfășurare. Tensiunile cresc, iar miza nu o reprezintă doar interesele comerciale, ci și echilibrul economic global.
Uniunea Europeană și Statele Unite formează cea mai puternică relație comercială din lume. Împreună generează 30% din comerțul global și 43% din PIB-ul mondial. Zilnic, peste 4,4 miliarde de euro traversează Atlanticul adica 183 de milioane de euro pe oră și aproape 51 de mii de euro pe secundă.
Dar această colaborare – solidă până acum – e amenințată de noile tarife anunțate de președintele Trump. Comisia Europeană estimează că până la 70% din exporturile europene către SUA ar putea fi vizate, adica in jur de 370 de miliarde de euro. În prezent, SUA colectează 7 miliarde de din taxele vamale pe produsele europene Dacă toate măsurile sunt aplicate, suma ar putea ajunge la 81 de miliarde de euro.
Președintele Trump a invocat constant excedentul comercial european. Și da, la bunuri, Uniunea Europeana exporta mai mult decat importa, cu un avantaj de 157 de miliarde de euro. Însă, în zona serviciilor – inclusiv cele digitale – europenii sunt în dezavantaj, cu un deficit de 109 miliarde. Este domeniul în care domină companiile americane de tehnologie: Apple, Microsoft, Google, Amazon și Meta.
UE, gata să răspundă în războiul comercial început de Trump
Ca reacție, Uniunea Europeană pregătește propriile masuri. Este vorba despre tarife pentru produse americane în valoare de 22 de miliarde de euro. Primele masuri ar putea fi anunțate chiar astăzi, 9 aprilie, și ar intra în vigoare pe 15 aprilie. Din 15 mai, este programat și un al doilea val de măsuri europene.
Camelia Donțu: „Cum credeți că va fi votul de astăzi? Statele membre vor fi pentru aplicarea măsurilor?”
Iuliu Winkler, vicepreședinte al Comisiei pentru Comerț Internațional din Parlamentul UE: „Cu siguranță că aceste măsuri se vor adopta, pentru că am avut, după cum ați văzut luni, la Luxemburg, o întâlnire a miniștrilor pentru comerț exterior din statele membre, ați urmărit probabil și acea situație în care pachetul inițial era în valoare de 28 de miliarde de euro. Acest pachet a mai scăzut, deci cel care se va adopta astăzi are o valoare de circa 22 de miliarde de euro, la solicitare a unor state membre, Islanda, mai ales, dar și alte state care au dorit să își protejeze anumite produse proprii. Deci, avem aceste măsuri, cu siguranță că se vor, se vor adopta și vor intra în vigoare unele astăzi și unele pe 15 aprilie”.
Camelia Donțu: „Și ca să înțeleagă toată lumea, nu este despre vorba despre favorizare a statelor membre, nu, ci se încearcă un echilibru”.
Iuliu Winkler: „Ideea cea mai importantă este ideea de solidaritate. Deci, în momentul în care statele membre s-ar despărți, să spunem, și ar încerca să rezolve această situație, e o ecuație imposibilă. Cifrele dumneavoastră au arătat-o foarte, foarte bine. În momentul în care un stat membru ar încerca un dialog particular, să spunem așa, ar pierde toate avantajele pe care le are în Uniunea Europeană. În primul rând piața noastră comună, 450 de milioane de consumatori. Deci, deci însăși Uniunea Europeană este cea care de puterea de negociere în această situație foarte, foarte grea. De aceea trebuie să fim flexibili. Și Comisia Europeană dorește această flexibilitate. Fiecare stat membru are situații particulare și noi, România, avem asemenea situații. Așa că, pentru păstrarea unității, sigur că trebuie să faci niște compromisuri”.
Camelia Donțu: „V-am întrebat asta pentru că au fost discuții pentru români, într-adevăr, nu par foarte importante, dar au fost aceste discuții legate de whisky și de burbon. Trebuie să înțeleagă toată lumea că pentru unele state aceste exporturi sunt importante, cum pentru România sunt alte produse”.
Iuliu Winkler: Trump a luat o decizie politică în războiul comercial
Iuliu Winkler: „Trebuie să înțeleagă toată lumea că pentru unele state aceste exporturi sunt importante, cum pentru România sunt alte produse. Deci, deocamdată vorbim pe două planuri și vorbim doar de comerțul cu bunuri. Acesta este cel pe care îl vede președintele Trump și cred că e important de spus și faptul că acest răspuns european este răspunsul la taxele pe aluminiu și oțel. Urmează în 15 mai, după cum ați prezentat, sau până în 15 mai, să putem negocia, pentru că aici este foarte important. Cifrele pe care le-ați proiectat pe ecran sunt șocante. O treime din comerțul global depinde de comerțul sau este compus din comerțul transatlantic. Da, dincolo de aceste cifre, să știți că sunt oameni, adică sunt locuri de muncă, sunt joburi. Sunt circa 1.000.000 de locuri de muncă în Statele Unite, la companii europene, deci investiții străine europene.
În Statele Unite sunt peste 1.000.000 de locuri de muncă în Europa, care aparțin de companii care sunt cu capital american sau parțial american. Deci lucrurile dincolo de comerț, dincolo de aceste cifre, țin și de lanțurile de aprovizionare și aici cred că este un subiect pe care administrația americană nu vrea să-l înțeleagă. Eu nu cred că nu-l înțeleg, nu vor să-l înțeleagă, nu vor să-l ia în calcul, și anume că în acest moment este extraordinar de greu să desfaci această rețea extrem de complicată, și eficientă până la urmă, a lanțurilor de aprovizionare. Acum, sigur, depinde ce dorești. Președintele Trump cred că a luat o serie de decizii politice în ultimele zile. Nu sunt decizii economice, sunt decizii politice. Președintele Trump dorește să își respecte promisiunile din campania electorală. Cum se traduc aceste decizii politice, apoi în fapte, ne-au arătat bursele, să știți.
Deci eu cred că atitudinea europeană este bună, este o răbdare strategică, dacă doriți. Deci nu cred că trebuie să ne îmfierbântăm. Nu cred că trebuie să devenim agresivi și trebuie să avem această răbdare strategică. Să dialogăm cu partenerii americani siguri, să vină la masa dialogului în primul și în primul rând și să dialogăm în interiorul Uniunii Europene, pentru că așa cum un produs simbolic și cu valoarea economică, dar cu valoare simbolică, un wisky irlandez este protejat de guvernul irlandez, așa fiecare stat membru are sectoare strategice, produse simbolice sau strategice pe care dorește să le să le protejeze”.
Interviu de Camelia Donțu – EURomania – ProTv – https://bit.ly/4jn1q4l