Viitorul Politicii de Coeziune după 2020 este cea mai importantă miză pe care România, împreună cu alte state din Europa Centrală și de Est, o are în dezbaterea următorului cadru financiar multianual (MFF) pentru anii 2021-2027. Această dezbatere este în plină desfășurare în instituțiile UE. Dincolo de viitorul fondurilor structurale există și alte mize, mai cu seamă viitorul finanțării Politicii Agricole Comune (PAC), dar Politica de coeziune are o semnificație aparte.
Ajunge să aruncăm privirea în jurul nostru pentru a constata dezvoltarea care a avut loc în multe dintre orașele, județele sau regiunile României. O bună parte din noile investiții în infrastructură, în diferitele modernizări ce au avut loc în România în cei 11 ani de după aderarea la UE au fost finanțate din fonduri structurale. Sigur, trebuia mai mult și trebuia mai bine. Ar fi însă o greșeală să subestimăm ceea ce avem. În România, știrile legate de Politica de Coeziune au o abordare preponderent cantitativă. Această abordare unilaterală este o greșeală.
Este important să știm că propunerea pentru MFF 2021-2027 a Comisiei Europene a fost construită pe premisa reducerii finanțării generale a Politicii de Coeziune cu 7 procente. Pe bună dreptate, având în vedere nevoile lor de dezvoltare, nici România, nici celelalte state din Europa Centrală și de Est nu pot accepta o asemenea perspectivă. A venit, apoi, știrea din partea Comisiei Europene care a anunțat că România va beneficia de o creștere cu 8 procente a fondurilor structurale după 2020. Concret, de la cele 25,2 miliarde euro rezervate României în actualul MFF, urcăm la 27,2 miliarde euro. Este o veste bună, dar nu este încă o decizie definitivă. Suntem departe de finalizarea bugetului multianual prevăzută pentru primăvara anului viitor, în varianta optimistă.
Ne amintim cu ușurință de dezbaterile intense din ultimii ani legate întotdeauna de gradul de absorbție. Aici trebuie punctat faptul că, după 3 ani de prelungire a execuției bugetare 2007-2013, am reușit să utilizăm circa 90% din fondurile structurale în valoare de 19,2 miliarde euro puse la dispoziția României în acel exercițiu bugetar, primul pentru noi după aderare. Am pierdut aproape 2 miliarde de euro. Din păcate, nu stăm bine deloc nici în exercițiul bugetar curent. Întârzierile sunt mari, degringolada este aproape totală, iar coeficientul de absorbție este mizerabil. În Parlamentul European, aceste realități ne sunt mereu reamintite de către colegii din vestul Europei când ne exprimăm în favoarea menținerii unei finanțări solide a Politicii de Coeziune.
Ce ar fi dacă în locul abordării strict cantitative am pune accentul pe cea calitativă? Banii mai mulți au rost dacă rezultatele cheltuirii lor sunt mai vizibile, dacă eficiența utilizării crește și dacă putem demonstra oricând faptul că această politică europeană aduce valoare adăugată.
Toate consultările publice întreprinse de Comisia Europeană în ultimele luni arată că cetățenii doresc prosperitate, mai multă securitate, avansul mai rapid către economia digitală și către finanțarea europeană a inovării și a modernizării orașelor și regiunilor în care trăiesc. În acealași timp însă apare un fenomen alarmant în multe dintre regiunile Uniunii Europene. Este vorba despre creșterea reticenței autorităților locale, dar și a companiilor față de accesarea fondurilor structurale. Sporirea continuă a complexității regulamentelor și a intensității diferitelor forme de control și audit consumă energia potențialilor beneficiari. Aceștia, în loc să se concentreze pe rezultatul final al proiectelor implementate, consumă sute și mii de ore de muncă pentru a întocmi raportări, situații, evidențe, pentru a completa tabele și raportări intermediare solicitate de cele mai multe ori de autoritățile naționale, dar destul de mult și de Comisia Europeană. Avem urgent nevoie de reducerea birocrației pentru a îmbunătăți eficiența Politicii de Coeziune și pentru a recâștiga încrederea autorităților locale și regionale în această politică europeană.
Fondurile structurale au un impact direct asupra posibilității autorităților locale și regionale de a finanța investiții. Repetăm de multe ori argumentul arhicunoscut că fiecare euro cheltuit pe plan local din fondurile europene produce un important efect de multiplicare economică. Acest argument riscă să-și piardă puterea în fața birocratizării excesive. Avem nevoie de mai multă claritate în privința viitorului Politicii de Coeziune. Parlamentul European se opune centralizării Politicii de Coeziune în aceeași măsură în care luptă împotriva reducerii cuantumului finanțărilor. Avem nevoie de o Politică de Coeziune descentralizată pentru că numai așa putem eficientiza investițiile în regiunile și orașele noastre. Descentralizarea așează însă responsabilitatea debirocratizării și pe umerii autorităților din fiecare stat membru.
Ceea ce se întâmplă în România este inacceptabil, iar Guvernul trebuie să pună în practică măsurile de simplificare și transparentizare așteptate de multă vreme pentru că doar în acest fel vom putea construi argumente solide în favoarea poziției noastre în dezbaterea următorului MFF. În eforturile sale atât Guvernul, cât și Parlamentul trebuie să dialogheze mai mult cu Comisia Europeană. S-ar putea evita astfel situațiile jenante cum este cea recentă în care Comisia Europeană atenționează Parlamentul României în legătură cu modificările plănuite la legea de funcționare a Curții de Conturi.
Debirocratizarea și simplificarea nu înseamnă mai puțină rigoare sau un control superficial, ci mai multă eficiență și mai multă concentrare pe rezultatul final.
În favoarea alocării unei finanțări consistente din fondurile structurale pentru România, cel mai bun argument este realitatea. Există investiții finalizate și predate spre folosința cetățenilor și economiei. De la analiza obsesivă a cifrelor cu privire la absorbție trebuie să trecem la evaluarea și evidențierea impactului obiectivelor importante realizate din fonduri structurale în fiecare dintre regiunile României. Scopul este modernizarea, nu cheltuirea banilor. Astfel, putem să ne aducem în modul cel mai eficient contribuția la deciziile majore care se vor naște la Bruxelles în următoarele luni și care vor determina viitorul UE pentru deceniile care urmează.
Politica de Coeziune este o politică de investiții, iar România are mare nevoie de valoarea adăugată pe care aceasta o aduce ca aport european pe drumul nostru către convergență.
ziare.com, https://bit.ly/2tkJcbx
