Viitorul bugetului UE dupa 2020 este subiectul cel mai important aflat pe ordinea de zi a institutiilor europene.
Parlamentul European se afla deja in plina dezbatere formala si informala cu privire la viitorul cadrului financiar multianual 2021-2027 (daca durata cadrului financiar multianual va fi mentinuta la 7 ani – n.red.).
Comisia Europeana, aflata deja in intarziere, va trebui sa prezinte, la inceputul lunii mai, o propunere formala cu privire la viitorul cadru bugetar. La sfarsitul saptamanii trecute, aceasta chestiune s-a aflat pe agenda summit-ului informal UE27 de la Bruxelles.
Dezbaterea de acum este atipica din cauza unor noi provocari, Brexit-ul, respectiv asa-numitele noi prioritati, printre care cele mai importante sunt migratia, lupta impotriva terorismului, Politica comuna de aparare si Paza europeana de frontiera si de coasta.
Plecarea Marii Britanii din UE diminueaza anual resursele bugetare ale UE cu o suma estimata intre 12-14 miliarde de euro. Noile prioritati au si ele nevoie de finantare, iar aceste doua elemente insumate prefigureaza deja premisele unei crize interne care s-ar putea declansa in perioada imediat urmatoare.
Diminuarea bugetului ar implica micsorarea cheltuielilor, lucru care presupune sacrificii din partea unora sau a tuturor, dar si subfinantarea noilor prioritati.
Varianta contrara, cea a mentinerii bugetului in coordonatele actuale, nu pare usor de convenit, deoarece presupune luarea deciziei de majorare a contributiilor nationale din partea fiecarui stat membru al UE 27. Este un lucru dificil de realizat atata vreme cat fiecare sef de stat sau guvern este constient ca trebuie sa gaseasca solutia pentru a vinde acasa decizia pe care o va lua la nivel european in viitorul apropiat.
Baza de discutie a summit-ului informal de la Bruxelles a fost asezata pe trei principii: nivelul contributiilor, eficienta programelor si introducerea de conditionalitati.
Principala cale de a pastra bugetul UE 27 in parametrii actuali este majorarea contributiilor nationale de la nivelul actual de cca. 1% din Produsul National Brut la 1,1%.
Desi este o majorare mica, aceasta este greu de livrat cetatenilor statelor membre net contributoare.
Problema eficientei are o dubla semnificatie. Se vorbeste despre rezultatele celor doua mari politici comune ale UE, Politica agricola comuna (PAC) si Politica de coeziune, de eficienta cu care sunt implementate aceste doua politici prin programe concrete la nivelul statelor membre.
In sfarsit, principiul conditionalitatilor este o noutate. Se propune legarea accesului la fonduri europene de respectarea normelor privitoare la statul de drept, independenta Justitiei si starea democratiei din statele membre.
Variante de reforme si cum va fi afectata Romania
Nevoia de reforma este evidenta, nu doar din cauza Brexit si a diminuarii bugetului european pe care acesta o cauzeaza, dar si din cauza unor deficiente evidente in modul de utilizare a fondurilor UE.
Exista nenumarate dezbateri cu privire la adevarata utilitate a programelor din PAC si este clar ca nevoia de protectie a fermierilor europeni ar putea fi realizata prin programe mai bine tintite, folosind mai putini bani, dar cu o eficienta sporita.
Adevarata problema apare atunci cand analizam eficienta Politicii de coeziune a UE.
Daca facem aceasta analiza cu incepere din anul 2004, anul marii largiri a UE, sau din 2007, anul aderarii tarii noastre si a Bulgariei, concluzia este aceeasi. Diferentele dintre regiunile europene au continuat sa se adanceasca, iar coeziunea teritoriala este inca un obiectiv indepartat. Aceasta este motivul pentru care va trebui sa fim atenti, dar in acelasi timp realisti, atunci cand dezbatem viitorul Politicii de coeziune.
In pregatirea propunerii sale oficiale, Comisia Europeana a lansat deja trei variante cu privire la viitorul Politicii de coeziune.
Prima dintre acestea propune mentinerea suportului financiar la nivelul actual si mentinerea eligibilitatii pentru toate regiunile europene, cele dezvoltate, de tranzitie si cele mai putin dezvoltate.
A doua varianta prevede reducerea cu 95 de miliarde de euro a finantarii prin excluderea tuturor regiunilor dezvoltate, iar cea de -a treia propune reducerea cu 125 de miliarde de euro a finantarii prin excluderea tuturor regiunilor dezvoltate, dar si a celor in tranzitie.
In aceasta ultima varianta, Politica de dezvoltare regionala ar continua sa serveasca de fapt doar regiunile cele mai putin dezvoltate, adica acelea care au un PIB per capita mai mic decat 75% din media UE.
O capcana pentru Romania
Aparent, aceasta varianta ar servi cel mai bine intereselor Romaniei si ale statelor membre mai putin dezvoltate din Europa Centrala si de Est. Dar este o aparenta inselatoare. Este o teribila capcana in care nu avem voie sa cadem.
Politica de coeziune a dovedit, in cei 30 de ani de existenta, ca este cu adevarat liantul UE. Intr-o Uniune din ce in ce mai divizata intre estul conservator si vestul postmodern, intre nordul riguros si sudul delasator nu avem voie sa cadem in capcana crearii unor noi diviziuni. Politica de coeziune trebuie sa beneficieze in continuare de finantare consistenta si adresata tuturor regiunilor europene.
Dintre variantele propuse de Comisia doar prima este acceptabila, pentru ca doar aceasta se adreseaza unei adevarate Europe a regiunilor. Nu avem voie sa renuntam acum la valori care s-au dovedit viabile timp de decenii, iar regiunile Europei reprezinta o asemenea valoare. Toate regiunile europene trebuie sa fie beneficiare ale finantarilor UE, nivelul regional fiind cel la care se pot stabili cel mai bine prioritatile reale.
Nu doar in Romania s-au construit terenuri de fotbal in panta si centre de informare turistica in zone fara obiective reale de interes. Si alte regiuni europene au comis aceleasi greseli. Calea pentru reprezentarea cea mai buna a intereselor Europei de Est si ale Romaniei este calea solidaritati si nu cea a adancirii diviziunilor.
Politica de coeziune nu are voie sa se degradeze intr-o simpla politica de asistare a regiunilor mai putin dezvoltate, pentru ca asta ar insemna renuntarea la caracterul european al Politicii de coeziune.
Dupa Brexit, mai mult decat orice, UE 27 are nevoie de recladirea solidaritatii dintre regiunile sale, iar acest comandament va trebui respectat si in cursul dialogului anevoios referitor la viitorul bugetului european.
