Creșterea prețurilor la energie și volatilitatea globală ce caracterizează domeniul energetic reprezintă un moment al adevărului pentru industria europeană care este pusă în situația de a plăti factura dezindustrializării din ultimele decenii. Ne aflăm în plină criză globală, iar cele mai nefaste consecințe se manifestă tocmai în UE. Pentru a înțelege situația în care ne aflăm, trebuie să observăm faptul că mai multe crize suprapuse lovesc Uniunea și industriile europene.
În 2019, Parlamentul European a declarat starea de urgență climatică, iar instituțiile europene au formulat inițiative menite să reducă emisiile cu efect de seră cu 55% până în 2030. Acestea au fost înglobate în Pactul Verde și, mai târziu, în Pachetul legislativ ”Fit for 55”. La scurtă vreme, în 2020, pandemia de coronavirus a dus la înghețarea temporară a economiilor la nivel global și la efecte economice și sociale de neimaginat. Răspunsul UE a fost Planul Next Generation EU în valoare de 750 de miliarde de euro finanțat printr-un împrumut comun al Uniunii garantat de Comisia Europeană (CE).
Am început implementarea acestui plan prin întocmirea a câte unui plan național de redresare și reziliență – PNRR la nivelul fiecărui stat membru. Dar de abia ce au fost parcurși primii pași pe calea redresării că în februarie 2022 a început agresiunea ilegală a Rusiei în Ucraina care a declanșat o nouă criză, care, evident, se suprapune peste celelalte două precedente. La agresiunea din Ucraina, UE a decis să răspundă cu sancțiuni împotriva Rusiei, dar și cu programe de sprijinire a cetățenilor și economiei europene destinate atenuării efectelor negative ale sancțiunilor.
Acesta este contextul creat de cele trei crize suprapuse în care constatăm că economiile europene sunt cel mai greu lovite. Costurile cu energia au crescut în medie cu 300% comparat cu vara anului 2021. Numeroase companii europene au redus producția, au concediat personal și au pierdut o mare parte din competitivitate. Greutățile din sectorul industrial își vor pune amprenta pe capacitatea de inovare și îngreunează tranziția digitală și tranziția verde, cele două inițiative menite să scoată UE din criză. Principalii noștri competitori se află într-o situație mai bună. Piața muncii din SUA a înregistrat circa 1,43 de milioane de noi locuri de muncă până în luna august a.c., iar producția industrială din China crescuse cu 6,3% în septembrie 2022 în comparație cu anul trecut.
Indicatorii comerciali confirmă situația dificilă în are se află UE. Deficitul comercial al eurozonei a atins 51 de miliarde de euro în luna august a.c., cel mai mare deficit înregistrat vreodată, de-a dreptul șocant dacă îl comparăm cu excedentul de 2,8 miliarde din anul precedent.
UE, în întregul ei, înregistrează un deficit de aproape 65 de miliarde de euro în luna august. România a stabilit și ea un record nedorit la 9 luni, în septembrie a.c. Am înregistrat un deficit comercial de 25 de miliarde de euro, cu 47% mai mare decât în perioada similară a anului 2021.
Care sunt soluțiile la nivel european? În domeniul comercial, răspunsul UE este centrat pe Autonomia Strategică Deschisă pe care trebuie să o construim prin eliminarea dependențelor care ne fac vulnerabili, diversificarea listei partenerilor comerciali, elaborarea de instrumente comerciale menite să protejeze industriile europene și mai cu seamă producătorii europeni. În privința eforturilor europene de a asigura sustenabilitatea și caracterul echitabil al comerțului mondial, avem nevoie de parteneri. Același lucru este valabil în domeniul inițiativelor menite să reducă emisiile cu efect de seră și să limiteze procesul schimbărilor climatice.
Trebuie amintită noua strategie industrială a UE, publicată de CE la începutul anului 2021, care prezintă un tabel al dependențelor de-a dreptul șocante. Crizele în care ne aflăm și mai cu seamă pandemia de coronavirus au scos la iveală dependențe care creează vulnerabilități în domenii cum ar fi: industriile energointensive, materiile prime critice, sănătatea și industria farmaceutică, energia regenerabilă și domeniul digital. Deci, suntem vulnerabili tocmai în domeniile cruciale pentru tranziția verde și digitală pe care dorim să le parcurgem.
Noua strategie industrială prezintă rețeta reducerii vulnerabilităților ca fiind crearea unor ecosisteme europene care să facă față cu succes procesului de reconfigurare a lanțurilor globale de aprovizionare.
În sfârșit, merită amintit domeniul materiilor prime critice în care CE pregătește un act legislativ care să construiască premisele reducerii dependențelor dramatice de furnizori externi și, în multe cazuri, furnizori unici.
Care sunt prioritățile României în acest context extrem de volatil? Voi menționa trei asemenea priorități.
În primul rând, este nevoie de gândire strategică și de planificare în domeniul industrial și în cele conexe. Trebuie să asigurăm stabilitate legislativă și de reglementare urmărindu-ne cu mai multă atenție interesul și să încercăm să frânăm frenezia reglementării în care se află, din păcate, UE.
Trebuie să punem în valoare și să finanțăm corespunzător domeniul cercetării și inovării și pe cel al competențelor de care are nevoie economia României, în general, și industria în mod special. Trebuie să luăm deciziile care ne vor întări poziția ca jucător industrial semnificativ în UE, inclusiv în domeniul industriilor extractive. Respectarea obiectivelor europene de sustenabilitate se poate face concomitent cu realizarea unor proiecte de valorificare a resurselor minerale și energetice ale României.
Trebuie să construim economia circulară în România. În acest scop, trebuie să finanțăm corespunzător potențialul de inovare și știința inginerească aferentă unei economii circulare funcționale.
Este necesară repunerea în funcțiune a programelor de promovare a comerțului exterior și refacerea capacității administrative a instituțiilor publice care sprijină comerțul exterior al României.
A doua prioritate este participarea la noile alianțe industriale europene definite în strategia industrială a UE.
Domeniile preferate de strategia europeană sunt microelectronica, bateriile, hidrogenul verde, cloud-ul industrial și platformele digitale, dar și domeniul materiilor prime critice. Parcurgând această listă vedem, cu claritate, că industria și cercetarea din România sunt calificate pentru a participa la aceste noi alianțe industriale. Ne trebuie o strategie bună și o finanțare corespunzătoare.
A treia prioritate este aceea de a asigura caracterul just al tranziției digitale și verzi. Vedem că disparitățile cresc și inegalitățile se adâncesc în România. Tranziția digitală și cea verde reprezintă cea mai mare transformare din timpul vieții noastre, dar dacă nu asigurăm caracterul just și incluziv al acestei transformări, atunci vom pierde sprijinul cetățenilor. Inițiativele existente sunt bune dar nu suficiente, un exemplu este Fondul de Tranziție Justă, care vine în sprijinul regiunilor afectate de renunțarea la hidrocarburi ca resursă energetică și ține cont doar de acest aspect particular. Avem nevoie de alte programe destinate reducerii disparităților regionale și trebuie să asigurăm suport și susținere pentru persoanele, familiile și comunitățile aflate în situații defavorizate.
Am susținut întotdeauna că renunțarea la industrie este o greșeală enormă, o capcană în care au căzut, din păcate, numeroase economii europene. Crizele suprapuse din perioada actuală au confirmat această opinie. Este momentul acum să ne recunoaștem greșelile și să trecem la repararea acestora. Viitorul dublei tranziții și succesul planurilor de ieșire din criză depind de aceasta.
Intervenție revizuită avută la conferința ”Industria în fața provocării creșterii prețurilor la energie” din cadru l”Bucharest Leaders’ Summit: Emerging Challenges of the Future” organizat de Grupul de Presă MediaUno și Institutul Național de Statistică.
