Anul 2021 este crucial pentru România care va avea la dispoziție resurse europene de 2 ori mai mari decât în oricare perioadă de după aderarea la UE, a atras atenția deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE) în contextul în care, în actuala sesiune plenară, Parlamentul European a aprobat bugetul pe 7 ani al Uniunii Europene, dar și instrumentul REACT-EU în valoare de 47,5 miliarde euro, bani care pot fi accesați imediat.
”Este esențial să avem cât mai repede un nou guvern care să elaboreze proiectele necesare să asigure creșterea spectaculoasă și eficientă a absorbției fondurilor europene atât în ceea ce privește programele operaționale aferente perioadei de programare 2014-2020, cât și referitor la noile instrumente REACT-EU și Programul SURE pentru intervenții pe piața muncii”, a declarat Winkler.
Referitor la aprobarea REACT-EU, deputatul european al UDMR a afirmat că Parlamentul European recunoaște din nou rolul central pe care regiunile îl au în combaterea efectelor economice și sociale ale pandemiei de coronavirus. ”Parlamentul European a aprobat cu majoritatea covârșitoare noul instrument REACT-EU în valoare de 47,5 miliarde de euro care vor fi accesibili imediat. Majoritatea finanțării, în valoare de 37,5 miliarde de euro, este propusă pentru anul 2021, iar 10 miliarde pentru 2022. Sumele vor putea fi folosite de către statele membre în cadrul finanțărilor din cadrul Fondului Social European, pentru Inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor, dar și în programele transfrontaliere – Interreg. România va dispune de o alocare de 1,41 miliarde euro pe care o poate utiliza în întregime în anul 2021”, a explicat Iuliu Winkler.
Potrivit acestuia, instrumentul REACT-EU vine în continuarea Inițiativei pentru investiții în răspunsul la coronavirus care însumează deciziile Parlamentului European din primăvara anului 2020.
”REACT-EU este un instrument flexibil tocmai pentru a putea fi utilizat imediat. Și este foarte important faptul că pentru programele propuse pentru finanțare se aplică principiul eligibilității retroactive, adică pot fi propuse pentru finanțare proiecte începute cu 1 februarie 2020”, a spus parlamentarul european. El a adăugat că pentru a asigura o absorbție cât mai bună a finanțărilor europene, noul guvern trebuie, în regim de urgență, să revizuiască Planul Național de Redresare și Reziliență elaborat în noiembrie, care a fost criticat de autoritățile de la Bruxelles pentru faptul că nu include reforme importante propuse în domeniul sustenabilității și tranziției către economia verde și circulară.