Prima zi a lunii iulie a adus în prim-planul agendei Uniunii Europene dosarul relațiilor cu China. O nouă lege a securității naționale pentru Hong Kong limitează drepturile fundamentale și libertățile cetățenilor din regiunea administrativă specială și aduce activitatea judecătorilor de aici sub autoritatea șefului executivului din această regiune.

Data aleasă nu este deloc întâmplătoare. În urmă cu 23 de ani, la 1 iulie 1997, Hong Kong a încetat să mai fie colonie britanică. Teritoriul a revenit la China conform tratatului sino-britanic care reglementează viitorul regiunii până în 2047 și care instituie conceptul de ”o țară, două sisteme”.

Comunitatea internațională consideră că acest acord este în vigoare, spre deosebire de Beijing care este de părere că tratatul a devenit ”un document istoric”, care nu mai are o semnificație practică azi.

Reacțiile internaționale față de înrăutățirea libertăților civile din Hong Kong sunt puternice.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că este în contact strâns cu partenerii internaționali pentru a stabili riposta la acest nou pas al Chinei.

Și Parlamentul European a folosit un limbaj dur în rezoluția adoptată în plenara din luna iunie cu privire la necesitatea ca UE să apere nivelul ridicat de autonomie al Hong Kong-ului.

Relația complicată cu China

Această evoluție nedorită pentru Hong Kong și pentru comunitatea internațională vine pe un fond deja foarte complicat al relației dintre UE și China.

China este în mod simultan partenerul nostru în cooperarea economică, dar și în negocierile comerciale, este competitorul UE într-o serie întreagă de domenii și este rivalul nostru sistemic în noua competiție globală inclusiv în privința valorilor fundamentale.

Această complexitate a relației bilaterale este amplificată de volatilitatea crescută din mediul internațional, cu mai multe necunoscute decât oricând în ultimele 3 decenii.

Retragerea SUA de pe arena globală și noul izolaționism american nu fac decât să lase un teren golit de leadership global pe care China se pregătește să-l ocupe. Acțiunile întreprinse în acest sens nu afectează doar actorii regionali, ci este și în detrimentul UE.

În acest context există voci care recomandă UE să se alăture SUA în războiul comercial și geopolitic pe care președintele Trump îl poartă împotriva Chinei.

La rândul său, conducerea de la Beijing ne invită să luptăm împreună împotriva încălzirii globale, să resuscităm împreună Organizația Mondială a Comerțului și să considerăm China ca fiind noul campion al sistemului global.

Cred că ne aflăm în fața unei simplificări și a unei false dihotomii. Relația UE cu cele două mari puteri trebuie să fie concomitentă, bazată doar pe valorile și interesele proprii.

Pandemia ne-a deschis ochii

Pandemia de coronavirus nu a făcut decât să pună în lumină deficiențele pe care Uniunea Europeană le are și vulnerabilitățile față de China.

Este vorba, în primul rând, de vulnerabilități în plan economic și comercial. În 2019, comerțul cu bunuri pe relația chineză era în valoare de 1,5 miliarde de euro pe zi. În primăvara acestui an, sub șocul efectelor pandemiei, statele membre au înțeles cu adevărat enormul grad de expunere pe care îl avem în relația cu China.

Lanțurile de aprovizionare europene trebuie să devină mai diversificate, iar străduința pentru autonomia strategică a UE trebuie să fie materializată într-o nouă politică industrială și noi instrumente de apărare comercială.

Cu siguranță, în lunile care urmează avem  nevoie de o dezbatere deschisă și bine argumentată despre redefinirea domeniilor strategice. Sunt candidați incontestabili pe această listă cum ar fi securitatea energetică, cea alimentară sau securitatea cibernetică, dar sunt din ce în ce mai multe voci care militează pentru clasificarea pe această listă a unor sectoare, care, până nu demult, erau  considerate ca aparținând trecutului industrial al Europei, cum ar fi industria oțelului sau aluminiului.

Trebuie să fim mai atenți cu materiile prime critice și să diminuăm dependența pe care industriile europene o au în acest domeniu de anumite regiuni ale lumii, China fiind în top.

Dificultatea definirii unei politici comune europene vizavi de China este uriașă. Această concluzie s-a degajat și din summit-ul UE-China organizat prin videoconferință în 22 iunie și care nu a reușit să producă nici măcar o declarație comună.

Președintele Comisiei  Europene s-a referit la dialogul bilateral ca la un punct de plecare pentru progresul viitor. Ambiția politică de a finaliza acordul bilateral în domeniul investițiilor în acest an pare să fie doar atât, o ambiție politică.

Oricât de dificil ar părea, politica de angajare a UE trebuie să continue simultan în toate domeniile și să accelereze în domeniile în care suntem parteneri, dar și în cele de competiție și rivalitate.

Comerțul va continua să reprezinte coloana vertebrală și vectorul de tracțiune al relației bilaterale, dar evoluții similare celor din Hong Kong ne arată clar că în afară de interesele sale, UE trebuie să construiască bazându-se pe valorile sale: democrația, statul de drept, separarea puterilor în stat, drepturile omului și libertățile individuale. Aceste valori fondatoare ale Uniunii noastre sunt valori globale.

Sursa: www.spotmedia.ro; https://bit.ly/2Cd7A7p