Într-o Uniune Europeană în care, azi, există numeroase teme care stârnesc conflicte, investiția în tineri și în viitorul acestora este subiectul asupra căruia toate forțele politice au căzut de acord, a declarat deputatul european Iuliu Winkler la Oradea, la sfârșitul săptămânii.
”În Uniunea Europeană nu avem, azi, prea multe teme asupra cărora să cădem de acord. Bugetul multianual pentru perioada 2021-2027 stârnește multe conflicte. Tocmai de aceea, este o satisfacție enormă pentru mine să constat că toate forțele politice sunt de acord că viitorul tineretului este o prioritate. După 2021, bugetul pentru finanțarea programelor de tineret se va dubla, iar bugetul Erasmus+ va da posibilitatea extinderii programelor existente, dar și inițierea de noi proiecte”, a afirmat europarlamentarul UDMR cu prilejul inaugurării Centrului de Tineret, YouthStud HUB, din Oradea.
Centrul de Tineret, care va funcționa în Palatul Vulturul Negru, a fost realizat la inițiativa Asociaţiei Doctoranzilor şi Tinerilor Cercetători Maghiari din România (RODOSZ), filiala Bihor, și Uniunea Tineretului Maghiar (NMD) din Bihor. Publicul țintă sunt tinerii între 14-35 ani, dar și organizațiile de tineret maghiar și asociațiile profesionale.
Iuliu Winkler le-a urat succes inițiatorilor acestui proiect și i-a încurajat pe reprezentații organizațiilor RODOSZ și NMD să se concentreze cât mai mult pe proiectele finanțate de UE. ”Eu și membrii cabinetului meu vom fi întotdeauna bucuroși să participăm la proiecte comune cu organizațiile de tineret le fel ca până acum”, a mai spus europarlamentarul.
Deputatul Szabó Ödön, președintele executiv al UDMR Bihor, a declarat că el însuși și-a început cariera în organizații de tineret, spunând că se gândește cu plăcere la această perioadă. El le-a urat inițiatorilor acestui proiect să fie cât mai activi, exprimându-și speranța ca noul Centru de Tineret să le fie de folos.”În județul Bihor, organizațiile de tineret întotdeauna au putut să bazeze pe UDMR, iar acest lucru nu se va schimba”, a subliniat Szabó Ödön.
Președintele RODOSZ Bihor, Tőtős Áron, și cel al NMD, Kőrösi Kristóf, au fost inițiatorii acestui proiect, care are ca scop asigurarea pentru tineri de consiliere juridică, de carieră, sprijinirea elaborării de proiectele, dar va fi și un loc propice organizării de evenimente.
Centrul de Tineret din Oradea are două săli, una care găzduiește birouri, iar cealaltă este un spațiu multifuncțional care poate găzdui expoziții, cursuri, evenimente.