Sistemele educaționale din statele membre trebuie să se racordeze la realitatea de pe piața muncii

Cea mai importantă prioritate, în următorii cinci ani, este găsirea celor mai eficiente căi pentru a ajuta milioanele de tineri aflați în șomaj să-și găsească un loc de muncă, dar și sprijinirea sistemelor educaționale din statele membre să se racordeze la realitatea de pe piața muncii, susține deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE).
“Am votat rezoluția cu privire la ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor pentru că aceștia, mai ales cei sub 25 de ani, sunt cei mai loviți de efectele crizei, tot ei fiind, însă, și cei mai încrezători în idealul european”, a arătat parlamentarul european al UDMR în explicația sa de vot.
Rezoluția cu privire la ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor s-a aflat, miercuri, în dezbaterea Parlamentului European, fiind adoptată în sesiunea de voturi de joi.
Winkler a amintit faptul că, în luna mai, la Strasbourg, peste 5.000 de tineri și-au adunat propunerile într-un document intitulat “Idei pentru o Europă mai bună” și au tras un semnal de alarmă asupra faptului că sunt “o generație blocată” nu doar din cauza crizei, ci și din cauza uriașului decalaj între oferta educațională și cererea de pe piața muncii.
“Sunt bucuros că am reușit să încurajez și să sprijin 50 de tineri maghiari din Transilvania să participe la EYE 2014 și la redactarea acestui document. (…)
Convins de faptul că doar lucrând pentru tineri, lucrezi cu adevărat pentru viitorul comunității tale, colaborez cu organizația tinerilor maghiari din Transilvania – MIÉRT și cu YEPP – organizația de tineret a EPP, și le sprijin inițiativele”, a mai spus deputatul european în explicația de vot.
Săptămâna trecută, la Izvorul Mureșului, în cadrul EU Tabor, Iuliu Winkler a dialogat cu tinerii maghiari din Transilvania pe marginea problemelor cu care se confruntă la intrarea pe piața muncii, dar și despre discrepanțele majore între oferta educațională și cererea de specializări de pe piața muncii. În acest context, s-a discutat și despre documentul “Idei pentru o Europă mai bună”, la care și-au adus contribuția și tinerii maghiari participanți la EYE 2014.
Acest document care strânge speranțele, propunerile și ideile tinerilor a fost distribuit deputaților europeni în cursul actualei sesiuni plenare de la Strasbourg. În format PDF, acesta poate fi accesat la adresa:
http://www.epgencms.europarl.europa.eu/cmsdata/upload/b9973083-b9de-4085-aa5e-39ce13bd2f25/21370-EYE_Report_EN.pdf