Un pas important pentru Serbia pe calea aderării la UE

Parlamentul European (PE) a adoptat, marți, la Strasbourg, cu majoritate de voturi, Regulamentul PE și al Consiliului privind anumite proceduri de aplicare a Acordului de Stabilitate și Asociere (ASA) UE-Serbia al cărui raportor a fost deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE).
Acordul de Stabilizare și Asociere dintre UE și Serbia intrat în vigoare la 1 septembrie 2013, iar pentru aplicarea eficientă a acestui acord Comisia Europeană a propus un regulament privind procedurile de aplicare ale aspectelor legate de comerț cuprinse în ASA.
“După o procedură îndelungată datorată intrării în vigoare a noilor atribuții ale PE în domeniul comerțului, odată cu semnarea de către președintele PE și reprezentantul Președinției rotative a Consiliului a prevederilor regulamentului votat azi în PE, operatorii economici din Serbia pot beneficia de facilitățile comerciale incluse în prevederile ASA. Consider că prin votul final și apoi semnarea azi a regulamentului s-a încheiat o etapă importantă pe calea pe care Serbia o are de parcurs în procesul său de aderare la UE. Comerțul este un motor al dezvoltării. Mai mult decât atât, comerțul are rolul de facilita apropierea statelor candidate de UE. Și în cazul Serbiei, UE este principalul partener comercial atât în domeniul exporturilor, cât și cel al importurilor. Cred că semnalul este pozitiv atât pentru Serbia, cât și, în context mai larg, pentru toate statele din regiunea Balcanilor de Vest”, a declarat Iuliu Winkler.
Marți, Iuliu Winkler a participat la semnarea, la Strasbourg, de către președintele PE, Martin Schulz, Regulamentului privind Acordul de Stabilizare și Asociere între UE și Serbia, și reprezentantul președinției grecești a UE, ministrul adjunct al afacerilor externe, Dimitris Kourkoulas.
Cu prilejul ceremoniei, Martin Schulz l-a felicitat pe deputatul european al UDMR pentru munca depusă în PE pe marginea actelor referitoare la aspectele comerciale ale ASA UE- Serbia, apreciind faptul că intrarea în vigoare a Acordului de asociere reprezintă un pas istoric în apropierea Serbiei de UE.