Printre studenții invitați s-au aflat și cinci tineri, care, la sfârșitul acestei săptămâni, vor pleca în România, la Petroșani, respectiv Sibiu, unde vor efectua stagii de pregătire la universitățile din cele două orașe. Iuliu Winkler le-a urat succes celor cinci studenți, asigurându-i de faptul că vor găsi în România ospitalitate și tineri deschiși la minte, vorbitori de limbi străine, cu care vor putea lega prietenii trainice. “Sper că la reîntoarcerea în Franța, după acest stagiu de pregătire, veți deveni ambasadori ai Transilvaniei în Alsacia” a spus deputatul european.
Iuliu Winkler le-a mai vorbit tinerilor despre importanța dezbaterii și dialogului cu privire la viitorul Uniunii Europene mai ales în contextul actual marcat de disensiuni la nivelul liderilor europeni în privința direcției pe care trebuie să o apuce construcția europeană. “Cred că dezbaterea și dialogul pe această temă trebuie să aibă loc și în mediul academic, în rândul societății civile, dar mai ales în rândul tinerilor pentru că vorbim de viitor. (…) Cred că între statele din estul și vestul Europei trebuie să aibă loc o dezbatere sinceră cu privire la viitorul Europei. Parcurgem o perioadă în care se va decide dacă UE rămâne doar o uniune economică sau va deveni, cu adevărat și o uniune politică”, a afirmat deputatul european al UDMR.
În opinia lui Iuliu Winkler, acest dialog este absolut necesar mai ales în contextul în care instituțiile europene și o bună parte din politicieni au pierdut contactul cu cetățenii, cu problemele lor reale. “Cred că ne aflăm într-o eroare. Suntem profund concentrați pe problemele instituționale și mai puțin axați pe problemele reale ale cetățenilor europeni”, consideră deputatul european. Potrivit lui Winkler, dintre toate instituțiile europene, Parlamentul European este cel mai dinamic, conectat, încă, la realitatea din statele membre.În 2010 și în 2011, alte două grupuri de studenți de la IUTMB au vizitat Parlamentul European la invitația lui Iuliu Winkler. Aceste vizite au loc în cadrul unui program de cooperare între deputatul european al UDMR și IUTMB. De altfel, acest program stă și la baza proiectului “Valea Jiului – Valea Energiei” inițiat de Iuliu Winkler, care vizează realizarea unei colaborări între Primăria Municipiului Petroșani, Universitatea Petroșani și autoritățile județene cu clusterul “Valea Energiei” din Belfort, scopul fiind atragerea în proiecte de cooperare a unor parteneri economici din Alsacia.
De altfel, miercuri, la Strasbourg, deputatul european a purtat discuții cu reprezentanți ai IUTMB și ai clusterului “Valea Energiei” cu privire la etapele următoare din cadrul acestui proiect de cooperare, după ce în vară, la Belfort, și în toamna anului trecut, la Petroșani și Deva, au avut loc primele întâlniri între reprezentanții alsacieni și cei hunedoreni.