Winkler: Compromisurile oculte pe MFF nu sunt adevărata soluție

“Consiliul European din această săptămână trebuie să țină cont de opinia formulată de Parlamentul European (PE) înainte de a ceda ispitei, încheind compromisuri oculte împotriva interesului fiecăruia dintre cetățenii UE”, a afirmat Iuliu Winkler în declarația scrisă transmisă plenului PE, care reunit, miercuri, la Strasbourg, a avut în dezbatere pregătirile pentru reuniunea din 7-8 februarie, de la Bruxelles, a Consiliului European.

Deputatul european al UDMR consideră că UE are la îndemână două soluții clare pentru depășirea crizei, acestea fiind, în opinia sa, Strategia UE 2020 și MFF 2014-2020.

” După puseul de optimism din 2010, când analiști economici și lideri europeni previzionau sfârșitul rapid al crizei, azi, avem o certitudine: criza, cu toate aspectele ei – economică, a locurilor de muncă, criza competitivității europene – va mai dura. Trebuie găsită soluția la criză și la multiplele sale provocări, dar ne aflăm pe o cale greșită! Modul ocult, netransparent, în care Consiliul European încearcă să construiască un compromis între egoismele naționale, între duplicitatea liderilor europeni care își declară sprijinul pentru Uniune, apelând apoi acasă la protecționism și la discursul antieuropean, nu va aduce adevărata soluție”, a susținut Iuliu Winkler în declarația sa.

Potrivit acestuia, noul MFF trebuie să asigure suportul financiar solid politicilor comune, investițiilor, creării de noi locuri de muncă, iar pentru cetățenii noilor state membre, șanse egale cu vechii membri în privința Politicii de Coeziune și Dezvoltare Regională și Politicii Agricole Comune. “Noul MFF trebuie adoptat într-un adevărat spirit comunitar, nu doar respectând formal metoda comunitară”, a precizat deputatul european.
Consiliul European din 7-8 februarie ar trebui să ajungă la un compromis privind MFF 2014-2020, negocierile asupra acestuia soldându-se cu un eșec la summit-ul extraordinar care s-a desfășurat în noiembrie 2012.