S-a reluat inițiativa DiscoverEU | Iuliu Winkler: Tinerii se pot înscrie pentru a obține permisul de călătorie gratuit

În general, călătoria este un excelent instrument de învățare, și cred că în mod particular călătoria prin statele membre ale UE pentru un tânăr poate fi o experiență inedită care îmbogățește și îți arată de ce iubim Europa, a declarat deputatul european Iuliu Winkler referitor la reluarea, din această toamnă, a inițiativei DiscoverEU.

În acest an, tinerii născuți între 1 iulie 2001 și 31 decembrie 2003 pot aplica până în 26 octombrie a.c. pentru a obține un permis de călătorie gratuit cu trenul. În acest an, se pot înscrie și tinerii care erau eligibili în 2020, anul de debut al pandemiei. Cei selectați vor putea călători într-unul sau mai multe state europene pentru o perioadă de cel puțin o zi și cel mult 30 de zile, între 1 martie 2022 și 28 februarie 2023.

”Acest program, inițiat și susținut de Grupul PPE din Parlamentul European, și-a propus să le ofere tinerilor șansa de a experimenta libertatea de mișcare în UE, să descopere diversitatea Europei, să intre în contact cu cât  mai mulți oameni de pe tot continentul și nu, în ultimul rând, să afle cât mai multe despre patrimoniul cultural și istoria acesteia”, a spus Iuliu Winkler. În opinia sa, călătoria este o mare lecție de viață care ajută un tânăr să-și dezvolte independența, încrederea și deschiderea către noi culturi, toate acestea fiind competențe utile pentru viitor.

De la lansare, în 2018, circa 70.000 de tineri s-au bucurat de inițiativa DiscoverEU.

Tinerii se pot înscrie aici https://europa.eu/youth/discovereu_ro pentru a obține permisul de călătorie gratuit.


Scris de Adrian Meitner pentru Știrile Transilvaniei, https://stiriletransilvaniei.ro/2021/10/18/s-a-reluat-initiativa-discovereu-iuliu-winkler-tinerii-se-pot-inscrie-pentru-a-obtine-permisul-de-calatorie-gratuit/