Recunoașterea statutului de economie de piață pentru China nu este legată de acordul bilateral de investiții

Recunoașterea statutului de economie de piață pentru China nu este legată de negocierile pe marginea acordului bilateral de investiții UE-China, a afirmat deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE), vicepreședinte al Comisiei de Comerț Internațional (INTA) a Parlamentului European (PE), joi, în cadrul unui mic dejun de lucru pe tema statutului de economie de piață pentru China.
“Dezbaterea cu privire la recunoașterea economiei de piață chineze are trei componente: economică, legală și politică. Se conturează un consens între principalele grupuri politice din PE asupra ideii că recunoașterea statutului de economie de piață pentru China nu este automată. Decizia aparține PE și va fi luată pe baza unei atente analize. În opinia mea, dar și a Grupului Partidului Popular European (PPE), nu există nici o legătură directă între recunoașterea statutului de economie de piață pentru China și negocierile pe marginea acordului bilateral de investiții UE-China”, a declarat Winkler, care este și coordonatorul Grupului de monitorizare a relațiilor UE-China din INTA.
Potrivit acestuia, Grupul PPE consideră că reprezentanții industriei europene au un interes legitim ca parteneri de dialog, iar acesta este legat de asigurarea creșterii economice durabile și a potențialului Europei de a crea noi locuri de muncă. “În acest sens, IMM-urile sunt actorii cei mai importanți, iar PPE va continua să protejeze interesele acestora”, a adăugat Iuliu Winkler.
Deputatul european a reamintit faptul că Tratatul de la Lisabona a consacrat noile competențe ale PE în domeniul negocierilor comerciale și de investiții. “Cel mai des se vorbește despre competența de ratificare a PE, dar la fel de importantă este și competența de monitorizare a negocierilor bilaterale pe care Comisia Europeană le poartă în vederea încheierii unor tratate de comerț liber sau tratate bilaterale de investiții”, a subliniat vicepreședintele INTA.
Recunoașterea statutului de economie de piață a Chinei este următorul subiect important pe care se vor concentra instituțiile europene. Membră a OMC din anul 2001, China transmite un puternic mesaj legat de recunoașterea automată de către UE, la sfârșitul anului 2016, a economiei de piață chineze. China consideră că această recunoaștere ca decizie politică a UE trebuie să meargă în paralel cu finalizarea acordului bilateral de investiții între UE și China.