Majorarea finanțării programelor pentru ocuparea profesională a tinerilor este salutară

Propunerea de a majora pre-finanțarea Inițiativei privind Ocuparea Forței de Muncă în rândul tinerilor – Youth Employment Initiative (YEI) cu un miliard de euro pentru anul 2015 este salutară și justificată, susține deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE) în declarația scrisă transmisă în cadrul dezbaterilor de marți din cadrul Parlamentului European (PE) reunit la Strasbourg.
Parlamentarii europeni au dezbătut propunerea Comisiei Europene de creștere a finanțării cu un miliard de euro a YEI pentru anul în curs, poziția Comisiei fiind susținută de comisarul pentru afaceri sociale și mobilitate, Marianne Thyssen.
“Criza economică prelungită și spectrul stagnării și recesiunii care amenință zona euro, dar și întreaga UE, creează o presiune imensă asupra stabilirii priorităților pe care Uniunea, dar și statele membre, trebuie să le ia în considerare. Multe dintre măsuri sunt urgente, dar nimic nu poate fi mai urgent decât a interveni prin măsuri concrete în favoarea celor 7 milioane de tineri europeni care astăzi nu au un loc de muncă și nici nu sunt cuprinși în vreo formă de educație sau învățământ profesional. Propunerea de a majora pre-finanțarea Inițiativei privind Ocuparea Forței de Muncă în rândul tinerilor cu un miliard de euro pentru 2015 este salutară și justificată. Susțin aprobarea acestei inițiative în PE și conștientizarea faptului că eficiența acestei măsuri depinde în egală măsură de acțiunea la nivel european, de implementarea la nivelul statelor membre și de o atitudine pro-activă a tinerilor înșiși. E datoria noastră să le atragem atenția asupra noilor posibilități, să-i informăm despre programele care le sunt destinate și să îi mobilizăm pentru participarea la aceste programe. E dezamăgitor faptul că dezbaterea din PE a fost o nouă ocazie pentru eurosceptici și populiști să ceară limitarea mobilității în UE, propunând astfel soluții false la probleme reale”, a afirmat Winkler în declarația sa.
Conform deputatului european al UDMR, programele care pot fi finanțate din YEI la nivelul statelor membre și, în primul rând, Garanția pentru Tineret nu creează noi locuri de muncă, ci asigură reducerea decalajului dintre nevoile reale ale pieței muncii și competențele și calificările de care dispun tinerii în căutarea unui loc de muncă. Potrivit acestuia, măsurile de relansare a creșterii economice și programele de creștere a competitivității destinate companiilor ajută la crearea de noi locuri de muncă de care trebuie să beneficieze în primul rând tinerii.
Majorarea de un miliard de euro dezbătută în PE se traduce, în ceea ce privește România, printr-o majorare de la 1,5 milioane euro la 31,8 milioane euro a alocărilor YEI pentru anul 2015. Accesul la sumele majorate este condiționat de adoptarea Programului Operațional pentru Capitalul Uman și de pregătirea operativă a ghidurilor pentru solicitanți și a întregului cadru administrativ al proiectelor destinate tinerilor. România este unul dintre cele 20 de state membre beneficiare de alocații YEI în anul 2015, iar în opinia deputatului european, aceasta trebuie să facă toate eforturile pentru a asigura o mobilizare rapidă în vederea demarării proiectelor.
Procentajul NEET (Not in Education, Employment or Training), adică al tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16 și 25 de ani care nu nici sunt pe băncile școlii, nici nu au un loc de muncă și nici nu urmează un curs de calificare profesională, era, în 2013, în România, de 17,2%, sensibil mai ridicat decât media europeană de 13%. Principalele măsuri ce vor fi finanțate în țara noastră prin YEI includ orientare și consiliere profesională, training vocațional, asistență personalizată pentru căutarea unui loc de muncă, stagii de ucenicie și sprijin pentru înființarea de firme noi.