Încrederea între statele membre trebuie reclădită

Gradul de neîncredere dintre statele membre ale Uniunii Europene riscă să crească în preajma alegerilor pentru Parlamentul European care vor avea loc în primăvara anului viitor, a arătat, miercuri, la Bruxelles, deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE).
El a participat la dezbaterea anuală despre starea Europei organizată de Fundația Friends of Europe. Ajunsă în acest an la cea de-a 10-a ediție, conferința a avut ca titlu “Alegeri dure pentru o Europă aflată în dificultate”.
Iuliu Winkler s-a adresat președintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy, prezent la dezbatere, atrăgându-i atenția asupra faptului că la ora actuală UE este profund divizată, iar linia de demarcație nu este doar între statele membre din nordul și sudul Uniunii. “Ați vorbit despre solidaritatea fără precedent care se manifestă la nivelul Uniunii Europene. Această apreciere poate fi contrazisă cu mai multe argumente… La ora actuală, Europa nu este divizată doar între nord și sud, ci și între est și vest, linii de demarcație existând între noile state membre și cele fondatoare, între statele care sunt în spațiul Schengen și cele care nu sunt încă, între membrele eurozonei și cele din afara ei. S-a mai vorbit aici și despre necesitatea de a reclădi încrederea între statele membre, însă marele pericol este ca viitoarea campanie pentru alegerile europene să nu ducă la reclădirea acestei încrederi, ci chiar să o ruineze pe cea care o avem acum, câtă a mai rămas. Cetățenii europeni par să aștepte soluții la problemele lor, mai degrabă, de la guvernele statelor lor, decât de la Bruxelles”, a arătat deputatul european. Iuliu Winkler a mai spus că, în opinia sa, mare provocare pentru următoarele 7 luni constă în a găsi cea mai eficientă formulă de adresare către cetățeni. “Deci, vom reuși oare să descoperim ce este mai eficient? Să ne adresăm opiniei publice europene, dacă ea există așa ceva, sau să ne adresăm separat fiecărei opinii publice din cele 28 de state membre ale UE”, a adăugat parlamentarul european.
Președintele Consiliului European a respins categorisirea statelor membre în noi și vechi, arătând că toate deciziile se iau în comun de către toate cele 28 de state. În răspunsul său, el a exemplificat cu faptul că unele dintre noile state membre au intrat deja în zona euro, și că, acum 2 ani, o mare parte dintre ele și-au dat acordul pentru Pactul fiscal. Van Rompuy a mai spus că fiecare stat membru are propria sa relație cu UE. El a admis faptul că există încă diferențe între statele membre din punct de vedere al gradului de prosperitate.
În cadrul dezbaterii, al cărui amfitrion a fost Etienne Davignon, fost vicepreședinte al CE și președintele Friends of Europe, invitații, printre care s-a numărat și Sir Christopher Pissarides, laureat al Premiului Nobel pentru economie, au discutat despre șansele UE de a-și reclădi influența globală, despre revitalizarea încrederii în UE, dar și despre alegerile europene de anul viitor.