Este nevoie de adoptarea unui cadru european pentru drepturile minorităților

Minoritățile naționale din UE, în ciuda situațiilor diferite în care trăiesc în statele membre și a obiectivelor specifice fiecărei comunități, au decis că este nevoie de securizarea drepturilor lor la nivelul Uniunii, a declarat, miercuri, deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE) în cadrul unei dezbateri pe teme de securitate care s-a desfășurat în cadrul celui de-al 23-lea Forum Economic care are loc în Polonia la Krynica-Zdrój.
“Pentru atingerea acestui obiectiv (securizarea drepturilor minorităților naționale la nivel european – n.n.), organizațiile reprezentative ale comunităților minorităților naționale au elaborat o Inițiativă Cetățenească Europeană (ICE) pentru protecția minorităților pe care au înregistrat-o oficial la Comisia Europeană, iar în aceste zile așteptăm un răspuns la acest demers”, a afirmat parlamentarul european al UDMR.
În cadrul dezbaterii care s-a intitulat, “Un potențial pentru conflict? Minoritățile etnice din Centrul și Estul Europei”, Iuliu Winkler a explicat faptul că maghiarii din România, danezii din Germania, germanii din Tirolul de Sud, precum și alte multe comunități etnice europene așteaptă de la Bruxelles rezolvarea problemelor specifice lor, aceleași așteptări fiind împărtășite și de minoritățile naționale din țările în curs de aderare, dar și din statele estice cu puternică vocație europeană. “Toate comunitățile așteaptă garantarea la nivel european a drepturilor de care se bucură”, a spus deputatul european al UDMR.
Referindu-se la tema dezbaterii, cea legată de potențiale conflicte interetnice, el a amintit România anilor ’90, când la doar câteva luni de la căderea regimului comunist, în Târgu – Mureș, s-a iscat un conflict între maghiari și români soldat cu victime. “Prin decizia înțeleaptă a liderilor de atunci ai comunității maghiare, acest conflict nu a escaladat și nu a avut urmări și mai tragice, întrucât ei au decis să aleagă instrumentele democrației parlamentare pentru a lupta pentru atingerea obiectivelor comunității. UDMR a avut o agendă specifică care a fost și este urmărită de aleșii săi în structurile alese locale, în Parlamentul României și Parlamentul European”, a precizat Iuliu Winkler. El a adăugat că UDMR este singura forță politică din Parlamentul României care, în 23 de ani, nu și-a schimbat denumirea și nici politicile majore.
Iuliu Winkler le-a mai vorbit participanților la dezbatere despre responsabilitatea UE în privința minorităților naționale, fiind de părere că este absolut necesar ca Uniunea să rezolve dilema de la Copenhaga. “Minoritățile naționale sunt o valoare a UE, sunt o bogăție. (…) În procesul de preaderare, UE impune țărilor candidate rezolvarea situației minorităților de pe teritoriul lor, dar după aderare această obligație nu este menținută. Avem de-a face cu un dublu standard, care trebuie eliminat “, a mai spus deputatul european al UDMR.
Iuliu Winkler a fost invitat ca și vorbitor la panelul intitulat “Un potențial pentru conflict? Minoritățile etnice din Europa Centrală și de Est”. Printre vorbitorii invitați s-au numărat Magdalena Vasaryova, membru al Parlamentului slovac, Refat Chubarov, președintele Congresului Internațional al Tătarilor din Crimeea, Ucraina, Mihail Formuzal, guvernatorul Găgăuziei, Republica Moldova, și Elizabete Krivcova, președintele Consiliului Congresului Non-cetățenilor din Letonia.
În localitatea Krynica-Zdrój din Polonia are loc al 23-lea Forum Economic cu participarea a peste 1.800 de invitați care dezbat timp de trei zile principalele subiecte europene, începând de la probleme economice pana la securitate internațională, colaborare europeană, politici energetice etc. La eveniment sunt invitați prim-miniștri, membrii ai Comisiei Europene, miniștrii, deputați, președinți ai unor companii multinaționale, reprezentanți ai societății civile și jurnaliști.

Bruxelles, 5 septembrie 2013