Cetățenii europeni trebuie să spună ce fel de Europă își doresc

Deputații europeni au intrat, sâmbătă, într-un dialog direct cu cetățenii care au vizitat, la Bruxelles,  Parlamentul European (PE)  în cadrul manifestărilor dedicate Zilelor Deschise, eveniment devenit deja o tradiție pentru toate instituțiile europene.

“Există o dilemă europeană. (…) Este clar că avem nevoie de mai multă Europă, însă, cred că, acum, avem nevoie de o Europă diferită. Voi sunteți cei care trebuie să spuneți de ce Europă avem nevoie”, a afirmat Iuliu Winkler (UDMR, PPE) adresându-se cetățenilor care au participat la dezbaterea cu tema “Anul European al Cetățenilor – Cum putem să îmbunătățim Europa Cetățenilor”organizată în Parlament cu prilejul Zilelor Deschise.

Deputatul european al UDMR a vorbit despre sporirea legitimității Uniunii Europene (UE) datorită intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona și a exemplificat cu Inițiativa Cetățenească Europeană (ICE) un instrument democratic pus la dispoziția cetățenilor europeni, prin care aceștia pot să aducă în atenția instituțiilor europene problemele cu care se confruntă.

“Aici, în PE, noi credem că a crescut legitimitatea democratică a UE în perioada care a trecut de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Ne raportăm inclusiv la ICE, care permite unui milion de cetățeni europeni din cel puțin 7 state să pună pe masa instituțiilor europene problemele cu care se confruntă în vederea găsirii unei soluții. Dar, când ajungem acasă, în circumscripțiile noastre, constatăm că există o creștere a euroscepticismului. (…) În întreaga Uniune, cetățenii își doresc prosperitate, noi locuri de muncă, sporirea beneficiilor sociale, vor un sistem social care să funcționeze”, a spus Iuliu Winkler.

Referindu-se la creșterea în intensitate a discursului populist și eurosceptic, deputatul european al UDMR a afirmat că nici un stat membru al UE, nici măcar Germania, care este cel mai puternic, nu poate să facă față singur sporirii competiției globale. “Europenii mai vârstă își amintesc de beneficiile aduse de UE, de motivația nobilă care a stat și stă la baza construcției europene. Poate că tinerii, care sunt și cei mai afectați de criza economică, sunt cei care nu mai văd rostul Uniunii. De aceea, cred că ar fi important ca în toate școlile din statele membre să se predea o istorie a UE, a instituțiilor sale, pentru ca tinerii să înțeleagă de ce s-a construit UE”, a adăugat Iuliu Winkler.   

Participanții la dezbatere și-au exprimat opiniile cu privire la creșterea ratei șomajului în întreaga UE, referitoare la șomajul în rândul tinerilor, în privința reducerii bugetului UE, a blocajelor în privința realizării Uniunii Politice Europene, dar și a celei Comunității Europene de Apărare, și-au exprimat îngrijorările cu privire la reducerea finanțărilor pentru Programul Erasmus, considerat cel mai de succes program al UE, dar și pe cele referitoare la creșterea populismului în statele membre pe fondul adâncirii crizei economice.

Printre deputații europeni prezenți la dezbatere s-au numărat Graham Watson (Marea Britanie, ALDE), Doris Pack (PPE, Germania), Isabelle Durant (Verzi/EFA, Belgia, vicepreședinte al PE), Othmar Karas (PPE, Austria, vicepreședinte al PE)  Jan Mulder (ALDE, Olanda), Mathieu Grosch (PPE, Belgia), Marc Tarabella (S&D, Belgia).