Într-un birou modest (13 metri pãtraþi) din clãdirea Altiero Spinelli din Bruxelles (372.000 de metri pãtraþi), un perete este decorat cu o gravurã în lemn cu cele ºapte cetãþi de pe stema Transilvaniei, o poartã secuiascã miniaturalã, tot din lemn, ºi un tablou care înfãþiºeazã, pointilist, un burg ardelean. Cu spatele la ele, europarlamentarul Iuliu Winkler graseiazã uºor într-o românã impecabilã – stãpân la perfecþie pe acordurile de gen ºi numãr – ºi rotunjeºte vocalele cu doar o milionime de ton în plus faþã de un vorbitor nativ. Are aproape 51 de ani ºi este unul dintre cei doi europarlamentari români de origine maghiarã.

SINTEZA: Cum credeþi cã a evoluat, la Bruxelles, percepþia despre România, de la aderare pânã acum?

Iuliu Winkler: Percepþia despre care vorbiþi a evoluat, aº spune, în valuri. ªi aceste valuri de percepþie pozitivã, medie sau negativã a României au coincis cu acele crize politice de acasã, pentru cã – sã dau un singur exemplu – în perioada în care o anumitã grupare, de dreapta, din România, din care fac ºi eu parte, spunea la Bruxelles cã în România a avut loc o loviturã de stat sau o încercare de loviturã de stat, vizavi de ceilalþi care au venit ºi au spus cã statul de drept din România este în curs de consolidare ºi a avut loc un proces democratic, legitim… ei, în acel moment ai o problemã… pentru cã cineva dintre cele douã pãrþi nu spune ce e real. Eu cred cã ne-a dãunat foarte mult modul în care ne-am spãlat rufele în public, fãrã sã ºtim exact cum sã ne rezolvãm crizele politice acasã, am exportat crizele politice la Bruxelles, dar, de fapt, nu s-a întâmplat altceva decât cã realitãþile politice de acasã au fost reflectate aici la Bruxelles, aºa cum s-au întâmplat ele acasã.

Se poate spune cã percepþia asupra României de aici, de la Bruxelles, este ca o imagine în oglindã a ceea ce se petrece în þarã?

Aº putea sã spun cã, în pofida încercãrii unora sau altora de a cosmetiza ºi de a interpreta niºte lucruri, imaginea pe care o are România la Bruxelles este o reflecþie exactã ºi corectã a întâmplãrilor de acasã. Astãzi suntem în era comunicaþionalã, astãzi nu mai poþi face ceea ce în urmã cu mulþi ani era posibil, ºi anume, sã declari ceva într-o capitalã europeanã naþionalã, ºi apoi sã spui altceva la Bruxelles. Sã declari ceva la Bucureºti ºi altceva la Paris. Comunicarea este instantanee, poziþiile politice sunt coroborate instantaneu, deci noi suntem monitorizaþi. E firesc sã fim monitorizaþi, atâta vreme cât nu am putut câºtiga încrederea Uniunii Europene. ªi suntem departe încã de acel obiectiv, care a fost de multe ori rostit acasã ºi anume cã România, care este a ºaptea þarã membrã a Uniunii Europene (din punct de vedere al mãrimii populaþiei – n.r.), sã ocupe acest loc pe care l-ar merita.

Suntem monitorizaþi pe Justiþie prin Mecansimul de Cooperare ºi Verificare (MCV), nu suntem încã în spaþiul Schengen ºi nu am adoptat moneda unicã. Aºadar, mai sunt încã cel puþin trei paºi importanþi de parcurs pânã la integrarea deplinã a României în Uniunea Europeanã. Puteþi face o estimare personalã: în cât timp s-ar putea ca România sã se integreze deplin? 

Unu: problema MCV-ului este legatã de performanþa României în consolidarea unui stat de drept ºi opinia mea este cã nu o mai intensã funcþionare a diferitelor instituþii cu competenþe în domeniul luptei împotriva corupþiei va fi rãspunsul la ieºirea de sub MCV, ci o reformã profundã. Problemele noastre provin, în ceea ce priveºte statul de drept ºi separaþia puterilor în stat, în primul rând, din textul Constituþiei, deci avem nevoie de o nouã Constituþie. Atâta vreme cât Constituþia permite ambiguitãþi, atâta vreme cât Constituþia nu delimiteazã exact competenþele, este foarte greu ca instituþiile sã funcþioneze într-un mod ireproºabil. Vã dau un singur exemplu: acel regim de republicã semiprezidenþialã. Este un regim unic în Europa. A mai avut doar Polonia o asemenea situaþie, în urmã cu câþiva ani, de conflict de competenþã între premier ºi preºedinte, cu privire la cine reprezintã þara la Consiliul European. In România, acest conflict de competenþe nu provine din caracterul preºedintelui ori al premierului, el provine chiar din textul Constituþiei, pentru cã aceasta oferã argumente atât preºedintelui, cât ºi premierului sã doreascã sã reprezinte România la Consiliul European. Deci, iatã o chestiune conflictualã care are rãdãcini constituþionale.
Doi: chestiunea Schengen este categoric o discriminare. Comisia Europeanã, la nivel executiv, Parlamentul European, la nivel politic, au recunoscut cã România ºi Bulgaria au îndeplinit criteriile de aderare. Atâta vreme cât existã un tratat Schengen, care are un conþinut foarte clar, are niºte criterii foarte clare, dacã prin îndeplinirea criteriilor nu obþinem rezultatul, care trebuie sã fie aderarea la spaþiul Schengen, atunci putem, pe bunã dreptate, sã spunem cã este vorba de o discriminare ºi nu este
o scuzã cã, într-un alt domeniu, sub un alt mecanism, avem de recuperat niºte rãmâneri în urmã sau avem de rezolvat niºte probleme. Opinia mea este foarte clarã în acest sens, mai ales cã existã un aspect despre care puþini vorbesc, dar care este cunoscut în România, ºi anume cã aderarea celor douã þãri, România ºi Bulgaria – pentru cã ele sunt privite ca o entitate comunã -, leagã Grecia pe cale terestrã de restul þãrilor din spaþiul Schengen. ªi aceasta genereazã o problemã, pentru cã în Grecia numãrul imigranþilor ilegali este undeva cãtre un milion de persoane, care ar putea sã tranziteze liber cele douã þãri nou intrate în spaþiul Schengen… ªi atunci, eºti pedepsit, de fapt, pentru incapacitatea unui terþ stat de a-ºi manageria criteriile acordului Schengen. Sigur cã o altã soluþie, dar la fel de imoralã, ca sã spun aºa, pentru cã ea ar învrãjbi douã state vecine, ºi s-au auzit voci în acest sens, ar fi desfacerea acestui tandem România – Bulgaria, fiindcã ele, doar împreunã, leagã Grecia de restul spaþiului Schengen. Dar eu cred cã este o abordare imoralã ºi greºitã sã încerci învrãjbirea a doi vecini, care ºi aºa au o tradiþie de competiþie ºi mici nervozitãþi.
A treia chestiune, problema introducerii Euro. Aici existã o prevedere teoreticã, legatã de faptul cã toate statele membre UE pânã la urmã trebuie sã facã parte din zona Euro, dar existã ºi o clauzã de opt- out (renunþare – n.r.) de la zona Euro, pe care Marea Britanie a folosit-o. Adoptarea monedei unice nu este un obiectiv în sine, moneda Euro trebuie introdusã doar atunci când economia româneascã permite acest lucru, când competitivitatea economiei, când productivitatea muncii, când nivelul mediu al unor indicatori macroeconomici ating o zonã undeva la 60% din nivelul mediei europene. Dacã nu se întâmplã asta, atunci introducerea monedei europene ar avea ca efect un dezastru în economia României. Deci introducerea Euro poate fi privitã ca un obiectiv doar prin prisma faptului cã pentru asta trebuie sã fie atinºi parametrii economici necesari.
Revenind la integrarea deplinã prin cei trei paºi care mai sunt de fãcut, dacã în cazul Schengen eu cred cã suntem discriminaþi, pentru cã îndeplinim criteriile, dar suntem respinºi, celelalte douã chestiuni depind de evoluþia economicã ºi de reforma statului ºi mi-e greu sã dau un termen, dar eu mi-aº dori sã cred cã, în 2020, România sã fie fixatã în Uniunea Europeanã: sã fi lãsat MCV-ul în urmã, sã fie în spaþiul Schengen ºi sã îndeplineascã toate condiþiile pentru a introduce euro.

 De la politici naþionale, sã trecem la o chestiune mai personalã: cum este sã fii maghiar care reprezintã România în Parlamentul European? Este o posturã pe care o au exact douã persoane, cele alese pe lista UDMR, adicã dumneavoastrã ºi domnul Sógor Csaba…

Readuc aminte cã parlamentarii europeni reprezintã cetãþenii care i-au ales. Statele sunt reprezentate în Consiliul European, guvernele sunt reprezentate în comisiile Consiliului, iar cetãþenii sunt reprezentaþi în Parlamentul European. În acest sens,
Parlamentul European este locul în care suveranitãþile naþionale ale popoarelor europene se exercitã în comun. ªi atunci, mandatul meu ºi mandatul oricãrui politician maghiar din România care ajunge aici provin de la comunitatea maghiarã din România. În acest sens, el este puþin mai complicat ºi mai nuanþat decât mandatul
unui parlamentar ales în România pe listele unui partid politic, pentru cã un parlamentar socialist va reprezenta România ºi va reprezenta acea grupare ideologicã, un parlamentar de dreapta, la fel, va reprezenta electoratul României, dar, în mod specific, obiectivele electoratului de dreapta. Eu reprezint electoratul României ºi, în mod specific, electoratul ºi interesele comunitãþii care m-a ales pe mine ºi care este comunitatea maghiarã din România. Este vorba, în cazul nostru, de fapt, de aceastã
întrebare fundamentalã: «Sunt capabili minoritarii – germanii, maghiarii, sârbii, rutenii etc.- de o dublã loialitate? Loialitatea faþã de comunitatea ta, care ca
naþiune este altceva, ºi faþã de statul în care trãieºti?» Rãspunsul meu este da, fãrã doar ºi poate ºi fãrã nicio îndoialã. Nu am, repet, nicio îndoialã cã, aici la Bruxelles,
aceastã misiune complicatã ºi nuanþatã de foarte multe ori poate fi îndeplinitã cu onoare ºi cu bunã-credinþã.

Sã vorbim despre Transilvania, pentru cã aici trãiesc de fapt maghiarii din România. Se ºtie cã sunt multe regiuni europene cu propriile reprezentanþe la Bruxelles, care fac lobby pentru interesele lor. Transilvania nu are aºa ceva. S-ar putea înfiinþa o astfel de reprezentanþã? Este pregãtitã societatea româneascã pentru o reprezentare la nivel regional, chiar dacã ar fi vorba de regiuni de dezvoltare?

Este un exerciþiu care s-a dezvoltat dupã anii 1980, aceastã idee a Europei regiunilor, de care eu sunt profund ataºat Europa regiunilor înseamnã o formã a uniunii politice, pentru cã UE nu este o confederaþie a celor 28 de state, ci este mai degrabã o uniune politicã care tinde cãtre interesul cetãþeanului. Ei bine, interesul cetãþeanului este mult mai uºor de identificat la nivel regional, decât la nivel statal. La nivel regional existã o puternicã identitate. M-aþi întrebat de regiunile de dezvoltare, dar vã întorc întrebarea: «Existã vreo identitate la Regiunea Nord-Est, Sud, Centru?». Nu, domnule, identitatea în România, în continuare, dupã atâþia ani de comunism ºi nenorociri, este o identitate de bãnãþean, de ardelean, de moldovean, de bucovinean, de dobrogean, de oltean. Acestea sunt identitãþile, ele sunt fireºti ºi naturale, ºi nu are rost sã încercãm sã le tot gâtuim ºi sã le tot spargem în tot felul de entitãþi artificiale.
Familia mea trãieºte în Hunedoara, am bãtut toþi munþii ºi toate vãile acelea, ºi ºtiu ce bogãþie avem în Transilvania, Erdely, Siebenburgen. Sunt profund ataºat de aceastã idee transilvanã. Ea este altceva astãzi decât poate a fost în urmã cu 70 de ani, când
a apãrut prima oarã, când în Transilvania ºi Banat exista încã o puternicã comunitate de saºi ºi de ºvabi. Ar trebui, în primul rând, ca acasã sã avem o reformã, pentru cã reprezentarea la Bruxelles a unor regiuni, precum Bavaria sau Catalonia, este posibilã fiindcã ele sunt toate entitãþi administrative. Noi nu avem aºa ceva. De ce regiunile de nivel NUTS II* din România nu pot sã fie unele care sã acopere cât mai bine regiunile identitare? Sã vorbeºti despre Criºana, Banat, Transilvania, Moldova, Dobrogea? ªi atunci am putea avea o reprezentare regionalã la Bruxelles. Eu cred cã acum ºi-ar putea asuma un ONG sau o iniþiativã civicã o asemenea reprezentare, dar cu siguranþã cã ea ar fi puternic contestatã ºi aduceþi-vã aminte de acea iniþiativã de a reprezenta Þinutul Secuiesc aici la Bruxelles, ºi câtã vâlvã ºi cât scandal s-au generat printr-o asemenea idee. Rezumând, mai întâi ar trebui sã avem o Transilvanie, ca sã avem un birou de reprezentare a Transilvaniei la Bruxelles.

Aþi adus vorba despre Þinutul Secuiesc. Ce ºanse mai are proiectul de autonomie al acestuia, atâta vreme cât UDMR a ieºit de la guvernare ºi a rãmas, astfel, fãrã pârghii importante de negociere?

Nu am dorit niciun moment sã negociem sau sã începem dezbaterea acestui proiect
de autonomie la nivel politic sau la nivel guvernamental. Dezbaterea acestui proiect am început-o la nivelul societãþii, pentru cã trebuie sã ajungem sã comunicãm cu societatea româneascã, subliniez, cu societatea, nu cu partenerii politici, nu cu partidele politice, nu cu Guvernul. Trebuie sã gãsim parteneri, sã gãsim înþelegere, sã explicãm ce înseamnã autonomia, sã demitizãm acest cuvânt, demonizat. Nu dorim sã valorificãm acest proiect, cel puþin nu în acest moment. Am fãcut o asemenea încercare în 2005, când, în Guvernul Tãriceanu, UDMR a elaborat acel proiect al Legii Minoritãþilor, care se referea la drepturile culturale ale tuturor minoritãþilor din România. Guvernul ºi-a însuºit proiectul de lege, l-a pus pe masa Parlamentului, dupã care, în trei-patru ani de dezbateri parlamentare, n-am reuºit sã trecem de articolul 7. Nu a mai fost voinþã politicã nici mãcar din partea membrilor coaliþiei de guvernãmânt din acea vreme. Învãþãmintele pe care le-am tras ne-au fãcut ca acum sã venim cu un proiect diferit, care nu se referã la toate minoritãþile naþionale, ci este o lege pentru comunitatea secuilor din Covasna ºi Harghita, care în acea zonã constituie o majoritate. Elementele de descentralizare ale acelei legi ar fi utilizabile oriunde în România, iar modelul este categoric un model european, pentru cã este modelul care funcþioneazã în Tirolul de Sud.

Sunteþi un maghiar care provine din aºa-numita “diaspora internã”, vã afecteazã în vreun fel cariera politicã faptul cã nu proveniþi nici din Secuime, nici din restul zonelor cu populaþie maghiarã semnificativã?

Povestea asta cu «diaspora internã» în primul rând este o traducere forþatã, ca sã spun aºa. Ea desemneazã acele comunitãþi maghiare care sunt mai mici demografic, respectiv sub 10% din total, dar diaspora presupune migraþie, pe când noi nu am emigrat niciunde, ci trãim acolo de foarte multã vreme, la Aiud, în Alba Iulia, la Sibiu, în judeþul Hunedoara etc. Aceasta este o situaþie specificã comunitãþii maghiare din Ardeal, pe care noi o definim în trei ipostaze. Existã ipostaza majoritãþii locale, situaþie care se regãseºte în primul rând în Þinutul Secuiesc, dar mai sunt astfel de comunitãþi ºi în Sãlaj sau Bihor. Existã apoi ipostaza din Satu Mare, dar nu doar acolo, unde existã aproape un echilibru, de 50%- 50%. ªi acolo unde suntem foarte puþini, este, evident, a treia ipostazã. Întrebarea pe care mi-o puneþi este interesantã, pentru cã mã întrebaþi, de fapt, «Domnule, cum ai devenit tu politician ungur din Hunedoara, cum de te-au acceptat ceilalþi». Rãspunsul este cã noi, cei care trãim în minoritate, înþelegem foarte exact faptul cã cheia succesului nostru este unitatea. Secuii singuri, reprezentând circa jumãtate de milion de persoane, sau cei din Partium ºi din zona de frontierã singuri, care reprezintã undeva la 300.000 de persoane,
sau noi singuri, de la Caraº pânã la Bistriþa, care suntem iarãºi, cu tot cu Cluj, undeva tot la vreo 300.000 de persoane, niciuna dintre aceste pãrþi, separate, nu va putea sã obþinã rezultate. Miza este sã menþinem solidaritatea internã a comunitãþii, în condiþiile în care, e adevãrat, interesele noastre de moment pot fi puþin divergente. Dar noi, maghiari care provenim din zonele unde nu avem nici majoritate, nici mãcar reprezentare la nivel de judeþ, fiindcã nu atingem pragul electoral, noi putem sã fim ambasadori foarte buni ai dialogului româno-maghiar, pentru cã, pentru noi, este firesc sã trãieºti într-un mediu cu ambele limbi ºi ambele culturi.

* NUTS (de la Nomenclatorul Unitãþilor Teritoriale de Statisticã) este un sistem de clasificare a regiunilor din Uniunea Europeanã, pe mai mult niveluri. NUTS I corespunde unei regiuni cu populaþia de la trei la ºapte milioane de persoane, iar NUTS II unei regiuni cu populaþia de la 800.000 la trei milioane de persoane. România are patru diviziuni NUTS I ºi opt diviziuni NUTS II, ultimele corespunzând celor opt regiuni de dezvoltare.

Interviu cu europarlamentarul UDMR Iuliu Winkler, realizat de Bogdan Stanciu – REVISTA SINTEZA, ianuarie 2015