Noua Politică Agricolă Comună, în avantajul micilor fermieri

Administrațiile locale trebuie să se pregătească temeinic astfel încât să atragă cât mai mulți bani din alocările financiare europene în următorii șapte ani, a afirmat deputatul european Iuliu Winkler în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o, vineri, la Cehu Silvaniei cu aleșii locali din partea UDMR Sălaj.
La invitația președintelui UDMR Sălaj, deputatul Seres Dénes, parlamentarul european Iuliu Winkler a participat, vinerti, alături de secretarul general UDMR, Kovács Péter, la întâlniri și discuții cu aleșii locali ai Uniunii din acest județ. Cu acest prilej, deputatul european le-a vorbit celor prezenți de prioritățile europene în perioada 2014-2020, de noile reglementări ale Politicii Agricole Comune (PAC) și de orientările din cadrul Politicii de Coeziune.
“Proiectele din Transilvania pot atrage finanțări europene mai consistente în următorii șapte ani, dar pentru acest lucru este nevoie de o pregătire temeinică din partea administrațiilor locale și județene. În ultima perioadă, multe investiții importante pentru comunitatea noastră au fost realizate din fonduri europene, iar în următorii ani vom avea și mai multe posibilități de a depune proiecte. Vom putea realiza investiții importante în dezvoltare și de modernizare. (…) Noua PAC este avantajoasă pentru fermele familiale și agricultorii mici mai ales dacă aceștia se vor asocia. În Sălaj, dar și în Ținutul Secuiesc sau în celelalte regiuni transilvane, maghiarii locuiesc preponderent în zone rurale. De aceea, cred că informarea agricultorilor cu privire la noua PAC este esențială, iar în acest proces administrațiile locale pot avea un rol important. În următorii ani, datorită prevederilor noii PAC avem toate condițiile să eliminăm, treptat, dezavantajele în comparație cu agricultorii din Europa de Vest. Până în 2020, agricultura poate deveni sectorul în care să fie înregistrate progrese importante inclusiv în favoarea comunității maghiare din Transilvania”, a afirmat Iuliu Winkler.
În cadrul întâlnirii găzduite de primarul din Cehu Silvaniei, Varga András, secretarul general al UDMR, Kovács Péter, a vorbit despre cele mai importante evenimente din ultima perioadă, despre situația politică, iar în calitate de coordonator al campaniei pentru alegerile europene, el a subliniat importanța perioadei de pregătire pentru acest scrutin, informându-i pe cei prezenți despre problemele organizatorice.
Referindu-se la rezultatele sondajului de opinie realizat, în toamna trecută, de UDMR, prezentate de Kovács Péter, Iuliu Winkler a vorbit despre faptul că prioritățile maghiarilor din România pot fi împărțite în două mari categorii la fel de importante: probleme economice și probleme specifice comunității maghiare.”Maghiarii sunt preocupați, pe de o parte, de situația economică a comunității lor, de crearea de noi locuri de muncă, de nivelul salariilor și pensiilor, iar, pe de altă parte, de problemele legate de conservarea identității maghiare, păstrarea tradițiilor, învățământul în limba maghiară, folosirea limbii materne, de garanțiile pentru conservarea și exercitarea drepturilor comunității. Această imagine s-a conturat și din “Consultarea ardeleană”, iar aceste priorități au stat la baza activității mele din Bruxelles”, a spus Iuliu Winkler.
La rândul său, deputatul Seres Dénes, președintele UDMR Sălaj, a vorbit despre provocările anului 2014, subliniind importanța alegerilor europene. Apreciind pozitiv activitatea europarlamentarilor UDMR, care în opinia sa, constituie un pilon important în cadrul UDMR, Seres Dénes, a arătat că alegerile din luna mai sunt pentru UDMR provocarea anului 2014.
La întâlnire a fost prezent și secretarul pentru relaþii internaþionale a UDMR, Vincze Lóránt, care și-a prezentat cartea despre maghiarii care trăiesc în București, apărută la sfârșitul anului trecut.